Copiii de la Şcoala Gimnazială Viziru şi-au dat, ieri, mâna pentru Cristi, într-un gest simbolic de solidaritate. Fapta lor, intitulată "Hai să dăm mână cu mână pentru Cristi!" s-a materializat în strângerea a 890 de lei din donaţii.
Au contribuit atât micuţii actori, ce au reiterat episodul istoric de acum 157 de ani, părinţii acestora, care au asistat la spectacolul micuţilor, cât şi cadrele didactice şi alţi membri ai comunităţii, oameni sensibilizaţi de către cei mai mici locuitori ai localităţii Viziru.
"Noi am găsit potrivit să dăm mână cu mână pentru Cristi şi am legat astfel campania pentru tratamentul tânărului de un eveniment istoric. Acţiunea noastră continuă şi în zilele următoare, până vineri, 29 ianuarie, lăsăm deschisă campania de strângere de fonduri. Vom veni, de asemenea, la finele săptămânii să aducem restul de bani. Vreau să vă spun că am implicat pe toată lumea din comunitate, inclusiv angajatori mai mari sau mai mici din Viziru", ne-a declarat prof. Steluţa Neagu, directorul Şcolii Gimnaziale Viziru, care ne-a vizitat, ieri, la redacţie, împreună cu unul dintre profesorii care şi-a pus amprenta pe această acţiune, Marian Paraschiv, profesor de istorie.
Reamintim că tânărul Cristian Filip, originar din Bărăganul şi elev în clasa a IX-a a Liceului Perpessicius, este internat într-o clinică din Turcia încă din toamna anului trecut. Acolo, el a trecut printr-o intervenţie de extirpare a unei tumori, iar acum urmează succesiv cure de chimioterapie şi radioterapie, pentru a reveni la o viaţă normală.