Sfârşitul anului şcolar a adus la Şcoala "Emil Drăgan" din Gradiştea o serie de acţiuni de perfecţionare a cadrelor didactice. Aici s-au desfăşurat două cercuri pedagogice la învăţământul preşcolar şi primar, cu temele: "Modalităţi de abordare a tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti de peste an în activitatea cu preşcolarii " şi respectiv "Modern şi tradiţional în ora de matematică", la care au participat 70 de cadre didactice. Musafirii nu s-au rezumat numai la realizarea schimbului de experienţă, ci au vizitat şi Casa memorială "Fănuş Neagu" şi au asistat şi la un moment artistic oferit de elevii şcolii.
Tot la Şcoala Gradiştea s-a organizat şi Cercul Pedagogic al directorilor, care a avut ca temă "Repere decizionale în contextul descentralizării instituţionale". Acţiunea a fost coordonată de directorul şcolii, prof. Alina Aramă. Au participat: inspectorul de management, Victoria Negulescu, şi directorii şcolilor "Dimitrie Cantemir", "Fănuş Neagu", "A. I. Cuza", Waldorf, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Roşiori, Bărăganu, Perişoru, Tudor Vladimirescu, Lanurile, Scorţaru Nou, Zăvoaia, Cazasu, Gemenele, Şuţeşti. S-a organizat şi o sesiune ştiinţifică, unde directorii au dezbătut diverse subiecte, după care s-a trecut la activitatea practică, unde s-a lucrat pe echipe. A urmat un program artistic susţinut de preşcolarii şi şcolarii mici din Gradiştea, apoi s-au formulat concluziile întregii activităţi, prin identificarea atât a punctelor tari cât şi a celor slabe. "Încă de la intrarea în unitatea şcolară, directorii au fost întâmpinaţi cu mapele de lucru necesare derulării activităţii, în care se aflau: agenda zilei, pliantele şcolii, CD-ul cu prezentarea power-point a temei de dezbatere. După ce am primit invitaţii, am vizitat şcoala împreună cu ei, pentru că şcoala noastră a fost reabilitată şi dotată la cele mai înalte standarde. Au fost vizitate şi celelalte structuri şcolare, printre care şi Grădiniţa Prichindel, construcţie nouă cu parter şi etaj, în valoare de 700. 000 lei, fonduri obţinute de la bugetul central. Avem şi o infrastructură modernă şi dotată corespunzator, ce respectă standardele de calitate în vigoare. Pe plan educaţional, Şcoala Gradiştea doreşte să fie în lista unităţilor care fac cinste învăţământului brăilean, evidenţiindu-se prin rezultate deosebite obţinute la concursurile judeţene, naţionale şi chiar internaţionale, dar şi olimpiade. Elevii şcolii noastre au obţinut la concursuri premii, menţiuni, pe lângă diplomele de participare la diferite obiecte de studiu", a declarat directorul şcolii, Alina Aramă. Şcoala din Gradiştea a fost reabilitată cu fonduri europene în valoare de aproape 2 milioane de lei, proiect accesat de Primăria comunei.