Şcoala cu clasele I-VIII Plopu a fost salvată de la desfiinţare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şcoala cu clasele I-VIII Plopu a fost salvată de la desfiinţare

Consilierii locali PNL din Ianca au reuşit suspendarea deciziei Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila de desfiinţare a Şcolii cu clasele I - VIII Plopu. Aşa cum ne-a declarat preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, din punctul de vedere al liberalilor, decizia ISJ Brăila era una de neconceput, motiv pentru care au atacat-o în instanţă. "PNL se implică în susţinerea învăţământului tradiţional românesc, contestând cu vehemenţă orice manifestare din partea autorităţilor publice aflate astăzi la putere, care încearcă, prin orice mijloace, desfiinţarea şcolilor, în special din mediul rural. S-a început cu desfiinţarea spitalelor, a unităţilor sanitare, a poliţiei....şi s-a ajuns până la desfiinţarea şcolilor pe considerente pur economice, în sensul că nu ar mai fi «viabile», probabil catalogând instituţiile de şcolarizare drept unităţi aducătoare de «profit». În cadrul demersurilor noastre s-a obţinut un prim succes, consilierii PNL din Ianca reuşind să suspende decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila de desfiinţare a Şcolii cu clasele I-VIII Plopu", a explicat Boboc. Liderul liberalilor brăileni a mai adăugat că acesta este doar un prim demers al PNL Brăila, din cele ce vor urma în cadrul programului judeţean "Salvaţi învăţământul din mediul rural românesc!", demarat la iniţiativa Organizaţiei Femeilor Liberale Brăila, demers ce se va finaliza cu atacarea în instanţă a deciziilor de desfiinţare a unităţilor de învăţământ din mediul rural. "Este un adevărat genocid la adresa învăţământului românesc şi un mijloc de depopulare a satelor româneşti, şi aşa sărăcite şi îmbătrânite", a mai adăugat Cătălin Boboc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro