Şase firme înscrise la selecţia de oferte organizată de municipalitate pentru stabilirea constructorului ce se va ocupa de reabilitarea clădirii Teatrului "Maria Filotti", în cadrul unui contract de circa 20 milioane de lei. Printre cei înscrişi sunt şi doi ofertanţi din Brăila: SC "Confort 2000" SRL şi SC "Concivia" SA, aceasta din urmă avându-i subcontractori pe SC "Pancronex" SA şi "LEN Co Electronic" SRL, la rândul lor din Brăila. Lista continuă cu "Robson Construct" din Bucureşti, împreună cu "Recon" Craiova, "Amplu Center" Bucureşti şi "Cominvest" Teleorman; apoi cu firma "Construcţii Unu" din Iaşi, având subcontractori "Tec Telecom", la fel din Iaşi, şi "Proconstrind" din Galaţi; asocierea formată din "International FBS Holding" (lider) şi "Euras" unic asociat cu subcontractori "Electroplus" şi "M Install" ambele din Cluj Napoca; şi, în fine, asocierea în frunte cu "Romconstruct Group" şi asociat "Justnec" SRL din Prahova.
De precizat că unul dintre ofertanţi, "Romconstruct" mai precis, a formulat deja contestaţie şi a cerut suspendarea procedurii. De altfel, aceeaşi companie a mai depus şi la precedenta procedură o contestaţie, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) i-a dat dreptate, dispunând reluarea selecţiei de oferte. Numai că în actuala etapă, CNSC a respins cererea de suspendare formulată de cei de la "Romconstruct", context în care s-a trecut la deschiderea ofertelor şi este de aşteptat ca în cel mai scurt timp să fie anunţat şi câştigătorul contractului.
Banii europeni trebuie cheltuiţi până în iulie 2015
Ca un scurt istoric, proiectul de reabilitare a clădirii teatrului a fost pe masa de lucru a Primăriei de mai mulţi ani şi s-a tot căutat o formă de finanţare, mai precis de accesare de fonduri nerambursabile pentru a se trece efectiv la treabă. Oportunitatea în acest sens a venit prin Programul Operaţional Regional, pe care Primăria Brăila l-a accesat. Semnarea contractului de finanţare a proiectului având o valoare de circa 20 milioane de lei a avut loc în primăvara lui 2012, când la evenimentul organizat chiar în foaierul mic al TMF a participat Răzvan Murgeanu, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării la vremea respectivă.
Revenind, proiectul care vizează restaurarea clădirii beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, sub-domeniul "Poli de dezvoltare urbană", care acoperă din fonduri structurale 80,35% din costurile eligibile ale proiectului, în timp ce efortul de la bugetul de stat este de 17,65%, iar de la bugetul local diferenţa de 2%. Obiectivul general al proiectului este valorificarea eficientă a patrimoniului cultural al urbei în vederea dezvoltării durabile a turismului. Pe scurt, restaurarea şi consolidarea clădirii Teatrului "Maria Filotti" presupune lucrări de rezistenţă, arhitectură, acoperişuri, ornamentale, instalaţii electrice, ventilaţie şi instalaţii sanitare. Valoarea estimată a contractului, fără TVA, se ridica atunci la aproape 15 milioane de lei, cu o durată de execuţie de 18 luni, începând de la data adjudecării.
Banii europeni în acest proiect pot fi cheltuiţi până în iulie 2015, ceea ce înseamnă că nu prea mai e loc de erori şi amânări la actuala tentativă de atribuire a contractului.