Unii dintre chiriaşii din blocurile ANL din cartierul Lacu Dulce au din nou probleme din pricina datoriilor acumulate prin neplata utilităţilor. Mai exact, potrivit Emilenei Huiu, directorul serviciului de specialitate al Primăriei Brăila care se ocupă de acest segment, la şase blocuri ANL din zona respectivă s-a sistat alimentarea cu gaze încă din perioada verii şi situaţia se menţine, în ciuda faptului că iarna bate la uşă. Este vorba despre blocurile A6, A17, A21, B2, B3 şi B4. Cu toate acestea, sursa citată ne-a informat că locatarii a trei dintre blocurile amintite (A21, B2 şi B3) au început să îşi mai stingă din datorii, prin urmare situaţia în cazul lor s-ar putea îmbunătăţi până la finele săptămânii viitoare. Rămân însă celelalte trei blocuri, unde datoriile cumulează undeva la suma de 19.000 lei (190 miloane lei vechi). "În Lacu Dulce avem două asociaţii. Una formată din cinci blocuri, în care sunt locuinţe sociale pentru cei din imobilele retrocedate şi unde nu avem probleme. Acolo nu au fost întrerupte niciodată gazele. Însă mai este o altă asociaţie cu 26 de blocuri - locuinţele ANL, din care 6 au probleme. Pentru unul dintre blocuri, respectiv A21 s-a achitat integral suma restantă şi gazele vor fi repornite miercuri, cel târziu joi (n.r. - astăzi sau mâine). Pentru încă două blocuri de garsoniere - B2 mai este o sumă mică de achitat şi locatarii au promis că o vor face până la sfârşitul săptămânii, astfel că luni sau marţi vor avea şi ei din nou gaze. Iar la B3, sperăm să achite până la sfârşitul săptămânii următoare. Astfel, mai rămân două blocuri cu apartamente cu două camere şi unul cu garsoniere, unde trebuie să vedem cum reuşeşte asociaţia să încaseze banii ca să poată fi repornite gazele", a declarat Huiu.
Aceasta a ţinut să precizeze că locatarii trebuie să încerce să îşi achite măcar o parte din datorii, pentru a nu risca să nu aibă apartamentele încălzite în sezonul rece.
Şi primarul a tras un semnal de alarmă
La rândul său, primarul Aurel Simionescu a amintit, recent, problema, subliniind că brăilenii aflaţi în această situaţie trebuie să încerce să mai acopere într-un fel sau altul din datorii. Edilul şef a punctat că asociaţia are datoria de a găsi o modalitate prin care plata să se facă eşalonat, astfel încât blocurile să nu fie neîncălzite la venirea iernii. "Fac apel la cei care locuiesc în ANL, Lacu Dulce. Să îşi regleze lucrurile legate de plata utilităţilor, că noi vara plătim apa şi uităm să plătim gazele şi iarna, invers. Există nişte persoane care au stat acolo unul sau doi ani fără să îşi plătească utilităţile şi au datorii la gaze, apă, iar acum au fost evacuaţi prin hotărâri judecătoreşti. A rămas că vor plăti, dar lucrurile nu se vor realiza prea curând. Eu am discutat cu cei de la gaze şi i-am spus şi doamnei director Huiu ca administratorul respectiv să se ducă să îşi facă o eşalonare pe care să o respecte. Acum încă este cald şi lucrurile stau aşa. Există nişte datorii pe care asociaţia le are, a existat o modalitate defectuoasă din punctul meu de vedere de gestionare a acestor sume. Eu vreau să nu ne trezim că la 1 decembrie când o să fie cu minus afară, nu avem cu ce ne încălzi şi să aşteptăm să vină Primăria să ne rezolve lucrurile", a declarat primarul. Mergând pe aceeaşi linie, Simionescu a criticat faptul că anual, în perioada toamnă-iarnă se ajunge la asemenea probleme şi şi-a exprimat dorinţa că situaţia îşi va găsi o rezolvare. "Au fost evacuate persoanele respective care aveau datorii. Pe lista ANL pe care am aprobat-o mai sunt nişte apartamente goale. Vom avea o şedinţă de comisie în care să discutăm. Poate vor mai primi nişte oameni, astfel încât cheltuiala per apartament să se diminueze acolo unde este cazul. Dar în primul rând este vorba de cei care stau acolo şi care înregistrează în continuare datorii", a conchis sursa citată.