• acesta este bilanţul accidentului rutier produs vineri, la intersecţia B-dul Dorobanţilor cu strada 1 Decembrie 1918 • şoferul vinovat, de 63 de ani, va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă
Carambol rutier provocat de un conducător auto prea grăbit, soldat cu doi răniţi şi cu avarierea a şase autovehicule.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, subinspector Laura Dan, în ziua de 17 noiembrie 2017, în jurul orei 13:50, un şofer în vârstă de 63 de ani, care se deplasa pe B-dul Dorobanţilor, a efectuat o manevră periculoasă chiar în dreptul refugiului pentru pietoni din zona intersecţiei cu strada 1 Decembrie 1918. Conducătorul auto a efectuat manevra de întoarcere peste marcajul dublu continuu pentru a trece pe celălalt sens de mers (prin loc nepermis şi fără să se asigure), moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar, din sens opus, de un şofer în vârstă de 22 de ani.
“În urma impactului, primul autovehicul a fost proiectat într-o coloană de autoturisme ce erau staţionate, rezultând, astfel, avarierea altor patru autovehicule. În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a celor doi şoferi, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, precizează subinspector Laura Dan.
Cercetările sunt în curs de desfăşurare.