Şase ani de la atacul asupra comisarului Iorga, niciun suspect | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şase ani de la atacul asupra comisarului Iorga, niciun suspect

La şase ani de la atacul mafiot cu cocktailuri Molotov asupra comisarului Ionel Iorga şi a familiei sale, autorii se bucură încă de libertate, fără a trăi cu teama că poliţia este pe urmele lor. Dosarul înregistrat cu autor necunoscut a ajuns între timp la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, procurorii continuând cercetările în speranţa că îi vor identifica pe cei care au fost la un pas de a-i lua viaţa comisarului. Până anul trecut, dosarul "Iorga" a fost în lucru la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Galaţi, în luna iunie cauza fiind declinată spre competenţa procurorilor brăileni. În cauză, anchetatorii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat, faptă care se prescrie în termen de 15 ani.

Fost şef al Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate şi Antidrog (SCCOA) din cadrul IPJ Brăila, comisarul Iorga (48 de ani) - avansat între timp la gradul de comisar şef - este primul anchetator brăilean devenit ţintă a unui atac mafiot cu cocktailuri Molotov, fiind la un pas de a arde de viu împreună cu familia. Actual şef al Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, Iorga şi-a făcut numeroşi duşmani în lumea interlopă, lucru inevitabil prin natura meseriei. La aproximativ o lună de la plecarea sa din fruntea SCCOA, comisarul a fost ţinta unui atentat, plătind scump pentru că i-a anchetat pe mai mulţi indivizi acuzaţi de apartenenţă la un grup mafiot, implicaţi în traficul de carne vie sau spălare de bani.

Astfel, în noaptea de 27/28 mai 2005, în jurul orei 03.00, un comando format, se pare, din 3 indivizi necunoscuţi, a ţintit cu pietre geamul termopan de la balconul comisarului, care locuia în blocul MAI din Ansamblul Buzăului. Ulterior, prin spărtura formată, atacatorii au aruncat două sticle pline cu benzină în dormitorul în care se aflau la acea oră ofiţerul, soţia şi mezina familiei. Uneia dintre sticle i-a sărit fitilul în balcon, incendiindu-l, apoi s-a izbit în tăblia patului din dormitorul comisarului Iorga, iar benzina s-a vărsat dedesubt. A doua sticlă a explodat la picioarele poliţistului, care dormea împreună cu soţia şi copilul de aproape doi ani, iar încăperea s-a aprins brusc, de sub pat. Iorga a dat să iasă din casă, după care, auzind bătăile în uşă ale unui coleg venit să-i sară în ajutor, s-a ascuns, crezând că va fi atacat. În dormitorul în flăcări rămăseseră soţia şi fetiţa, care inhalaseră fum înecăcios. Din celălalt dormitor striga disperat copilul mai mare, care avea atunci 12 ani. Colegii lui Iorga au sărit să îl salveze şi au ajutat cum au putut, deşi, foarte ciudat, atacatorii reuşiseră să întrerupă furnizarea apei şi a energiei electrice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro