Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 5, în sferturile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati.
Primul set a fost unul al break-urilor, relatează Mediafax. Cele două jucătoare nu au putut să-şi fructifice serviciul, cu o excepţie, realizată de Halep, la scorul de 2-1. Ghemurile au fost disputate, dar românca a reuşit să câştige primul set, cu 6-3. Diferenţa a fost făcută de mobilitatea Simonei, care i-a permis o defensivă dezarmantă în faţa agresivităţii adversarei, dar şi de "generozitatea" Mariei şarapova în ceea ce priveşte dublele greşeli (5 faţă de 2 Halep) şi greşelile neforţate (22-5). Halep a încercat şi a reuşit în acest prim set să lungească schimburile de mingi şi acest lucru a incomodat-o pe rusoaică.
Aflată în dificultate, Şarapova a apelat din nou la arsenalul de trucuri din dotare, întârzierea serviciului şi mingile aruncate greşit în momentele în care se pregătea să servească. La scorul de 1-4, ea a cerut time-out pentru a primi sfaturile antrenorului Sven Groeneveld, apoi după primul set a cerut să meargă la cabine pentru a-şi schimba echipamentul, lipsind aproape cinci minute. Antrenorul Simonei Halep, Wim Fissette, a profitat de această întrerupere şi i-a acordat şi el câteva sfaturi elevei sale.
Setul 2 a fost mai încins, iar setul 3 - discutabil din cauza arbitrajului
Halep nu a părut afectată de pauză şi a început bine al doilea set. Ea s-a distanţat la 2-0, după un break în ghemul al doilea, dar din acel moment Şarapova a trecut la conducerea jocului. Ea a câştigat până la urmă setul, cu 6-4, după aproape 50 de minute de joc.
Simona Halep a condus din nou cu 2-0 în setul decisiv şi, tot ca în setul precedent, a fost egalată. Apoi cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul până la 4-4, când Şarapova a reuşit break-ul. Un moment controversat s-a petrecut la 5-4 şi 15-15 pentru Şarapova. Arbitrul a strigat aut pe o minge ce părea câştigată de Halep, românca a cerut challenge, iar reluarea i-a dat dreptate. Arbitrul de scaun a decis repetarea punctului, stârnind protestele româncei, care a susţinut că arbitrul a strigat aut după ce Şarapova a jucat mingea şi a trimis-o în fileu. Punctul s-a repetat şi a fost câştigat de rusoaică, ea încheind ulteror şi setul, cu 6-4, după un meci de două ore şi 32 de minute de joc.
Revanşa Simonei se lasă aşteptată
Aceasta a fost cea de-a cincea înfrângere suferită de Halep în faţa Mariei Şarapova, din tot atâtea partide disputate în ultimii doi ani, precizează Mediafax. La rândul ei, Şarapova a fost eliminată din turneu de Ana Ivanovici (Serbia), locul 11 WTA şi cap de serie numărul 9. Ivanovici a câştigat cu scorul 6-2, 5-7, 7-5. Ivanovici o va întâlni în finala competiţiei de la Cincinatti pe Serena Williams, numărul 1 mondial.
Simona Halep va participa săptămâna viitoare la turneul Premier de la New Haven, unde este deţinătoarea trofeului.