Şapte statui pentru frumuseţea Brăilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şapte statui pentru frumuseţea Brăilei

Şapte artişti de calibru au început, de ieri, la Brăila, lucrul la tot atâtea statui, în cadrul primei ediţii a simpozionului internaţional de sculptură monumentală "Nicăpetre". Atelierul este găzduit în perioada 23 august - 12 septembrie de Colegiul Tehnic "C. D. Neniţescu" (fostul liceu de chimie), de pe Şoseaua Buzăului. Potrivit autorităţilor, pentru acest simpozion au fost evaluate 54 de proiecte, trimise de sculptori din Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Elveţia, Georgia, Grecia, India, Italia, Macedonia, Moldova, Peru, România, Rusia, Serbia, Turcia, Ucraina şi Ungaria. În cele din urmă, juriul a selectat şapte proiecte, aparţinând artiştilor: Dinu Câmpeanu, Ana Maria Negară, Eugen Petri, Carmen Tepşan - din România, Krasimir Toshev Mitov (Bulgaria), Andrey Mitevski (Macedonia) şi Serhii Sbitniev (Ucraina). Cele şapte lucrări realizate în timpul simpozionului au ca tematică generală "Pescarul" şi vor fi amplasate ulterior în diferite locaţii din municipiu: Bulevardul Independenţei, părculeţul de pe Calea Galaţi, colţ cu Griviţei, şi la intrare în Parcul Monument. De precizat că toţi sculptorii selectaţi au studii de specialitate, o activitate îndelungată în domeniu şi CV-uri impresionante.

Începe "lupta" cu pietrele uriaşe de Baschioi

Curtea Colegiului Tehnic "C. D. Neniţescu" este "invadată" în prezent de şapte cuburi uriaşe aduse din Baschioi, pe care artiştii vor încerca să le transforme în obiecte de artă. Tabăra de sculptură este deschisă curioşilor, în cazul în care vor dori să vadă evoluţia celor şapte lucrări. Sculptorii vor lucra zilnic în intervalul 9:00 - 12:00, respectiv, 15:00 - 18:00, însă trebuie precizat că cei care vor să asiste nu vor avea voie să se apropie foarte mult de artişti în timpul procesului de creaţie, pentru a preveni producerea unor posibile accidente.
"Ideea acestui simpozion a venit cu ani în urmă, ca onorare a unei obligaţii pe care o avem fiecare dintre noi, de a lăsa ceva generaţiilor ce urmează. Simpozionul internaţional de sculptură monumentală «Nicăpetre», Brăila 2015 demarează astăzi (n.r. - ieri) şi are ca obiectiv fundamental realizarea unor opere ce vor înfrumuseţa oraşul. Trebuie să ne aducem aminte că în 2018 Brăila împlineşte 650 de ani de atestare documentară, un moment de bilanţ, atât în domeniul economic, cât şi cultural şi social. Vrem ca strădaniile noastre să aibă un rezultat frumos, pe care toţi brăilenii să îl aprecieze, iar operele rezultate să fie iubite şi protejate în decursul timpului", a declarat consilierul judeţean independent Marian Căpăţînă, iniţiatorul proiectului. Prezent la lansare, alături de managerul Muzeului Brăilei "Carol I", Ionel Cândea, preşedintele interimar al CJ, Viorel Mortu, a ţinut să atragă atenţia asupra necesităţii municipiului de a spori numărul de statui expuse în forul public. Mergând pe aceeaşi linie, acesta a mai subliniat că şi-ar dori ca simpozionul să aibă cel puţin cinci ediţii în următorii ani şi măcar una dintre ele să aibă ca rezultat înfrumuseţarea cu astfel de statui a comunelor şi oraşelor din judeţ.
"M-am bucurat foarte mult de iniţiativa oraşului Brăila de a organiza acest simpozion, mai ales că este sub egida şi numele maestrului Nicăpetre, care mi-a fost şi profesor la un moment dat, când mă pregăteam să intru la facultate. Am o amintire dragă legată de acest artist. Îmi place locul, îmi plac pietrele, deja suntem în efervescenţă şi sunt convinsă că vor fi nişte lucrări foarte bune", a afirmat Carmen Tepşan, artistă care va lucra la una dintre statuile dedicate Brăilei.
Realizarea taberei de sculptură "Nicăpetre" a costat administraţia judeţeană aproximativ 250.000 lei. Deşi nu are legătură directă, evenimentul se mulează perfect pe ambiţia Brăilei de a deveni capitală culturală europeană 2021.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro