* zilele trecute, magistraţii Judecătoriei Brăila au dat sentinţa în cazul inculpatului S.V.R. acuzat de comiterea infracţiunii de viol asupra unei minore de 17 ani * sub amenințarea cuțitului, bărbatul care a spus că este interlop şi că obişnuieşte să agaţe puştoaice, a dus-o cu forţa într-un imobil pe o minoră şi a violat-o * individul are o pedeapsă de 7 ani închisoare, însă sentinţa nu este definitivă
Acuzat de viol asupra unei minore, “interlopul contrafăcut” a primit 7 ani închisoare la Judecătoria Brăila. Sentinţa s-a dat zilele trecute, însă nu este definitivă. Individul care a spus că este interlop şi că obişnuieşte să agaţe puştoaice, în anumite scopuri, a dus-o cu forța într-un imobil pe o minoră de 17 ani şi a violat-o.
Fapta a fost comisă în primăvara acestui an, iar acum prima instanţă l-a trimis la închisoare. “Condamnă pe inculpatul S. V. R., la o pedeapsă de 7 (şapte) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prev. de art.218 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal. (persoană vătămată I. C., faptă din 15.05.2021). Aplică inculpatului S. V. R. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei închisorii: dreptul de a comunica şi de a se apropia de persoana vătămată şi de membrii familiei acesteia; dreptul de a se apropia de locuinţa persoanei vătămate. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului S. V. R. Deduce din durata pedepsei aplicate inculpatului reţinerea din 16.05.2021 şi perioada arestului preventiv din 17.05.2021 la zi. În temeiul art. 7 şi art. 4 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul S. V. R. ce vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea profilului genetic. Constată că persoana vătămată I. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. (…) Obligă inculpatul S. V. R. la plata sumei de 1300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat , din care suma de 800 lei este aferentă fazei de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul S. V. R., persoana vătămată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Brăila”, este soluţia pronunţată de instanţă la şedinţa din 19 octombrie.
După cum v-am informat în edițiile anterioare, inculpatul S.V.R. a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracțiunii de viol asupra unei persoane vătămate minore. Potrivit procurorilor, în rechizitoriul în cauză s-a reținut faptul că, la data de 16 mai, în jurul orei 4.30, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Brăila, a întreținut cu o minoră de 17 ani, prin constrângere psihică, respectiv prin amenințarea cu un cuțit tip briceag pe care l-a avut asupra sa, raporturi sexuale normale incomplete şi acte sexuale orale, fără consimțământul victimei. Persoana vătămată a suferit leziuni.
Astfel, după cum arată procurorii, la data de 16 mai, în jurul orei 3.00, în timp ce persoana vătămată şi mama acesteia se aflau în curtea imobilului în care locuiesc, inculpatul şi un alt bărbat, ambii sub influența alcoolului, au pătruns în imobil, motivând că o căutau pe “nevasta groparului”.
La scurt timp, martorul a plecat, însă inculpatul a rămas în curtea casei şi s-a aşezat la o masă. Bărbatul a scos dintr-un buzunar interior al gecii un cuțit tip briceag, pe care l-a deschis şi a început să gesticuleze cu el, inițiind totodată o discuție cu persoanele prezente. Potrivit anchetatorilor, acesta a afirmat că este interlop, că are maşini şi agață puştoaice de 18 – 19 ani.
La insistențele inculpatului şi sub presiunea psihică rezultată din deținerea de către acesta a cuțitului, persoana vătămată minoră a fost de acord să se deplaseze la o benzinărie pentru a-i cumpăra bere, suc şi cafea.
După efectuarea cumpărăturilor, deşi persoana vătămată şi-a făcut cunoscută intenția de a se întoarce acasă, inculpatul a insistat să meargă spre piață pentru a cumpăra mamei minorei un buchet de flori, în ciuda refuzurilor fetei.
“Inculpatul a convins-o să îl însoțească, un factor determinant în conduita victimei fiind şi acela că autorul era sub influența alcoolului şi că, deşi nu a amenințat-o, ea cunoştea că avea asupra lui cuțitul, în buzunarul interior al gecii. După ce a cumpărat un buchet de flori (3 trandafiri), inculpatul s-a deplasat cu victima la un imobil din apropiere, sub pretextul că vrea să îşi schimbe hainele, conducând-o până în fața imobilului a cărui poartă de acces era larg deschisă, inculpatul cunoscând acest imobil întrucât locuise acolo. Ajungând în fața imobilului respectiv, inculpatul S.V.R. a împins-o pe victimă în interior, apucând-o de haine, loc în care s-a comis violul”, au stabilit procurorii PJ Brăila în urma cercetărilor efectuate.
Dosarul a fost trimis spre competenta soluționare Judecătoriei Brăila.