Şapte achiziţii dubioase la CJ Brăila, dezvăluite de Cătălin Iordache | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Cum se toacă banii judeţului

Şapte achiziţii dubioase la CJ Brăila, dezvăluite de Cătălin Iordache

• la finalul şedinţei extrem de tensionate a CJ Brăila, de joi, consilierul judeţean PND, Cătălin Iordache, a solicitat câteva lămuriri de la preşedintele Francisk Chiriac, privitoare la o serie de achiziţii publice realizate de instituţie • acesta a vorbit despre sume de miliarde de lei vechi, cheltuite pe promovarea unor proiecte de drumuri, achiziţionarea de servicii juridice, copiatoare, televizoare prin satelit sau spălarea autoturismelor instituţiei • luat prin surprindere, Chiriac nu a dat un răspuns în timpul şedinţei, însă a abordat ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă, subiectul achiziţiilor, răspunzând mai mult cu atacuri politice

 

Cea de-a doua şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Brăila din această lună a fost una extrem de agitată şi s-a încheiat cu o serie de dezvăluiri din partea consilierului PND, Cătălin Iordache, privind achiziţiile publice nejustificate, făcute de instituţie. Chiar înainte de dezbaterea ultimului punct de pe ordinea de zi, intitulat “alte probleme”, Iordache a solicitat să ia cuvântul pentru a cere câteva lămuriri de la preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, în legătură cu o serie de achiziţii publice. Acesta a apreciat că a găsit informaţiile chiar pe site-ul instituţiei, însă a venit şi cu sugestia ca pe lângă date precum durata, valoarea, obiectul contractelor, să fie specificat şi furnizorul, lucru cu care Chiriac a fost de acord. Ulterior, PND-istul a enumerat şapte exemple de achiziţii făcute de CJ Brăila, pe care le consideră “greu de digerat” şi l-a întrebat pe Chiriac cine anume îl păcăleşte atunci când semnează documentele. Iordache a vorbit despre achiziţii de miliarde lei vechi pentru copiatoare, promovarea unor proiecte privind drumuri judeţene, televiziuni prin satelit pentru Centrul Militar Judeţean, spălarea autoturismelor CJ la suprapreţ etc.

“Să începem cu cele mai uşoare. Aţi cumpărat la un moment dat un abonament de televiziune prin satelit pentru Centrul Militar Judeţean. De ce?! Să se uite cei de acolo la «Insula Iubirii»? Nu e niciun fel de problemă. Aţi mai cumpărat, de exemplu, în luna iulie, Servicii realizare material de promovare şi informare pentru proiectul Silistraru - Unirea - Gropeni, coridorul TEN-T Brăila, de 360 milioane lei vechi! Ce aţi făcut, aţi dat la fiecare sătean materiale de promovare?! După care, aţi cumpărat servicii lunare de asistenţă şi suport pentru produsul Portalul Judeţului Brăila în valoare de 1.500 lei pe lună fără TVA. Mi se pare mult, să ştiţi! Următorul. Asta e tare! Furnizarea de consumabile şi echipamente necesare dezvoltării activităţilor proiectului Strategia de Dezvoltare a Judeţului Brăila 2021 - 2027 de 750 milioane lei vechi, fără TVA. Interesant! Ce aţi mai cumpărat? Furnizarea de echipamente multifuncţionale A3, tehnologie laser color de 3 miliarde lei vechi fără TVA. Faceţi din astea?! Concuraţi pe toată lumea din branşă, nu? Dar nu există un singur copiator pentru public, nici la Consiliul Judeţean, nici la Primăria Brăila! Însă noi am luat de 3 miliarde lei vechi unul! Şi am dat şi la Centrul Militar. Ce să copieze ăia?! Armată n-au, oameni n-au! Au televizor. Mai au şi copiator. Aţi reuşit până la urmă imposibilul. Aţi găsit spălătorii mai scumpe decât toate din Brăila. Vă spălaţi maşinile începând cu 29 lei până la 32,77 de bani, fără TVA, în condiţiile în care ştiţi bine că preţurile sunt mai mici în realitate”, a declarat Iordache.

De asemenea, sursa citată a mai amintit de un contract lunar de consultanţă şi asistenţă juridică în valoare de 11.000 lei, fără TVA.

“Chiar nu avem puţină jenă aşa de banii ăştia?! Chiar ne batem joc aşa de toate?! Chiar ne luăm copiator de 3 miliarde lei vechi?! Ştiţi câte copiatoare se pot cumpăra de 3 miliarde lei vechi, fără TVA?! Vreo 40 de bucăţi, dacă le iei aşa de la EMAG. Ca şi cum ai lua unul, nu dacă tu cumperi 40 de bucăţi la vreo firmă! Se poate aşa ceva, domnule preşedinte?! Cine vă minte în halul ăsta de semnaţi toate prostiile astea şi vă băgaţi în toate rahaturile astea, absolut aiurea?! Că sunt convins că habar nu aveaţi că spălaţi cu 32 lei plus TVA o maşină, când ştim bine şi eu, şi dumneavoastră - că avem maşini şi le spălăm -, că nu costă atât nicăieri! Nici la alea ecologice! De ce acceptaţi chestiile astea?! De ce ţineţi lângă dumneavoastră oameni care vă bagă pur şi simplu la fund? Eu înţeleg că veţi pierde alegerile, dar de ce vreţi să le pierdeţi urât?! Îmi explicaţi şi mie de ce aţi dat aceşti bani?!”, a mai adăugat, revoltat, consilierul.

 

Răspunsul lui Chiriac: atacuri politice în conferinţă de presă

 

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac a avut o tentativă să răspundă, întrebându-l pe Iordache dacă şi-a luat informaţiile accesând Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP). Iordache i-a reamintit că a citit totul de pe site-ul CJ, însă a profitat de moment şi a dorit să mai facă o paranteză. Chiriac nu i-a permis şi după o repriză scurtă de contre, Chiriac s-a ridicat şi a declarat şedinţa închisă, fără să mai dezbată ultimul punct de pe ordinea de zi, “alte probleme”, spre nemulţumirea lui Iordache şi a consilierilor liberali care mai rămăseseră în sală la acel moment. Iordache chiar a insistat să i se spună cum au fost făcute aceste achiziţii, direct sau prin licitaţie, însă întrebările au rămas fără răspuns.

După şedinţă, preşedintele CJ Brăila a susţinut o conferinţă de presă în biroul său, în cadrul căreia, printre altele a vorbit, pe scurt, şi despre întrebările adresate de Iordache, însă nu a venit cu răspunsuri extrem de concludente, ci a preferat să atace politic.

“La o mare parte v-am răspuns. Sunt din proiecte europene. Sunt asumate. Sunt eligibile. Dacă vreţi neapărat, o să chem şi directoarea de la Direcţia de Strategii şi Dezvoltare. Aceste sume sunt prinse în cadrul proiectului şi trebuiesc făcute, da? Copiatoarele respective. Dom'le, copiatoarele de 3 miliarde lei vechi sunt o achiziţie pe SICAP. Sunt procedurile îndeplinite de cei de la Achiziţii, astfel încât să ia un echipament bun prin care să se desfăşoare activitatea mai multor direcţii: un copiator multifuncţional. Referitor la Centrul Militar Judeţean - şi ei lucrează doar cu documente, pentru că ţin evidenţa tuturor bărbaţilor sau femeilor care au făcut stagiul militar. Şi «Doamne Fereşte!», dacă se întâmplă ceva, ei fac mobilizarea! Dar poate domnul Iordache a făcut Armata acasă şi habar nu are ce se întâmplă. Sau cred că nu a făcut-o deloc. Eu când am fost înrolat, am mers la Centrul Militar Judeţean, am fost luat, identificat, cu dosar acolo, după care am fost repartizat unei unităţi militare, la profilul de studii pe care l-am absolvit eu. Dar dacă ei nu au făcut Armata şi nu ştiu... Habar nu au cu ce se ocupă Centrul Militar Judeţean. Conform legii, el este structură din partea Consiliului Judeţean şi noi îl finanţăm. Este o unitate militară. Aşa e legea!”, a declarat Chiriac.

Singurul punct pe care şeful CJ Brăila l-a mai atins dintre cele ridicate de Iordache a fost cel privind spălatul maşinilor la suprapreţ. Chiriac a afirmat că 32 lei nu i se pare mult.

“Presupun că au fost oferte şi s-a luat oferta cea mai bună. Poate că acele spălătorii au trimis ofertă mai mare faţă de ce au în public. Aia este oferta cea mai mică! Dar dumneavoastră credeţi că CJ Brăila are o flotă de vreo 200 de maşini? Nu. Are şapte maşini! Conform legii. Referitor la ce a spus domnul Iordache, 15 lei este doar exteriorul, da? 35 lei dau eu la maşina mea personală, plus 5 lei celui care spală, deci 40 lei interior şi exterior! Deci este interior şi exterior spălarea la 32 lei. Dacă pui şi TVA-ul, te duci exact în 35, 38 lei. Ăsta este motivul. Dar putem să şi reziliem contractul! O să verific cine l-a făcut şi cum. Pe procedură. Dar mai este o chestie. Dacă procedura nu a fost corectă, şi le-am spus de fiecare dată, au organele competente. Nimeni nu s-a autosesizat până acum. Poliţie, Parchet. Să spună, dom'le, unde este frauda pe care am făcut-o eu!”, a mai adăugat Chiriac, precizând că nu se lasă intimidat de ameninţările lui Iordache sau ale liberalilor, deoarece “doarme liniştit cu capul pe pernă”  ştiind că “nu a furat un leu” şi că nu “a intrat în cârdăşie cu ei”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro