Primarul Brăilei, Aurel Simionescu, a anunţat, în cadrul celei mai recente conferinţe de presă, că, de sărbători, pe toate şantierele de reabilitare a arterelor de circulaţie din municipiu se va lua pauză. "Doresc ca zilele acestea să dăm drumul la porţiunea de Călăraşi între Mihai Bravu şi Strada Franceză, care este la final, să spunem aşa, ca şi aşezare. Vom face acelaşi lucru după sărbătorile pascale cu porţiunea dintre Mihai Bravu şi Piaţa Independenţei, astfel încât, undeva în jurul perioadei 1 - 5 mai partea cu Casa Tineretului să fie gata până în Bariera Călăraşilor la forma finală. Sigur, după aceea, având în vedere şi introducerea gazului pe partea cealaltă, încet, încet, să terminăm şi zona de pe partea Palatului Administrativ", a declarat edilul-şef. Simionescu a explicat că, după încheierea perioadei sărbătorilor pascale, lucrările vor fi reluate, pentru a nu se produce un decalaj al programului stabilit. "Sigur, în această perioadă vor fi câteva zile mai liniştite. Dar există un program de lucrări pe Călăraşi, pe Dorobanţi, în Barieră şi pe Platou, şi de asemenea pe străzile din cartierele municipiului - cele din zona în care introducem apă şi canalizare, de care trebuie să ţinem. De aceea, imediat după sărbători vom relua lucrările. Fiecare ar vrea ca pe strada lui să se întâmple prima dată un anumit lucru, dar le-am spus oamenilor că nu putem face ca în 2008, când s-au săpat toate străzile prin Chercea şi, după aceea, 2 ani de zile a trebuit să muncim să le astupăm. Deci pe rând, încet, încet, pe măsură ce se termină unele, începem altele", a mai spus primarul. Acesta a explicat că se va intra pe circa 20 - 25 de străzi deodată pentru ca lucrările să poată înainta în condiţii normale, fără a produce vreun disconfort major. "Aşa cum am mai spus, noi sperăm ca pe data de 1 iunie Călăraşi să se termine şi, de asemenea, undeva în 10 - 15 mai, ceea ce este aici - Platou şi toate celelalte -, să se termine. Dorim acest lucru şi pentru că vor fi nişte manifestări în continuare... va fi Festivalul Internaţional George Grigoriu, deci sunt lucruri care trebuie să găsească oraşul în măsura posibilului, cât mai rezolvat din punct de vedere al lucrărilor pe care noi le întreprindem", a încheiat sursa citată.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.