Şase persoane au fost ucise şi opt, inclusiv un adolescent, au fost rănite în cartierul Petrovski din Doneţk, potrivit unui bilanţ realizat sâmbătă seară, au declarat aceleaşi surse, care nu au precizat dacă victimele sunt doar din rândul civililor sau şi al combatanţilor.
La Mariinka, şase oameni au fost ucişi şi patru răniţi în noaptea de vineri spre sâmbătă, au adăugat autorităţile regionale.
Vicepreşedintele american, Joe Biden, a vorbit sâmbătă la telefon cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi i-a prezentat condoleanţe pentru recenta pierdere a numeroşi soldaţi în cursul luptelor cu insurgenţii proruşi din estul ţării, transmite AFP.
Forţele Kievului au pierdut vineri 23 de oameni, unul dintre cele mai grele bilanţuri de la declanşarea conflictului, care îndepărtează o dată în plus perspectivele unei încetări a ostilităţilor. Sâmbătă, un purtător de cuvânt al armatei a anunţat că forţele guvernamentale au pierdut încă şapte oameni.
În cursul discuţiei telefonice, „preşedintele (Poroşenko) l-a informat pe vicepreşedintele (Biden) în legătură cu ultimele atacuri desfăşurate de separatiştii care folosesc arme grele împotriva forţelor ucrainene".