Şanse la tratament revoluţionar pentru bolnavii de hepatită C din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şanse la tratament revoluţionar pentru bolnavii de hepatită C din Brăila

reprezentanţii Casei Judeţene de Sănătate Brăila dau asigurări că se fac demersurile pentru ca, de anul viitor, judeţul nostru să aibă acces la programul naţional care asigură o terapie inovativă pentru bolnavii de hepatita C • în prezent, la Brăila sunt peste 7.500 de bolnavi în evidenţele medicilor cu ciroze, hepatita C şi alte hepatite cronice

 

Bolnavii de hepatita C din Brăila ar putea beneficia, începând cu anul viitor, de noua terapie fără interferon, decontată de stat! Reprezentanţii Casei Judeţene de Sănătate din Brăila dau asigurări că s-au început demersurile la nivel central pentru ca judeţul nostru să aibă acces în programul naţional, astfel încât pacienţii cu virusul VHC, să nu mai fie puşi pe drumuri, în centrele unde se prescrie, iniţiază şi monitorizează tratamentul pentru hepatita de tip C.  La ora actuală, în judeţul Brăila, sunt în evidenţele medicilor, 7.503 de bolnavi, cu ciroze, hepatita C şi alte hepatite cronice, iar numărul celor intraţi recent în evidenţe, adică în trimestrul III al acestui an, este de 237 de persoane, în vreme ce 64 de bolnavi au ieşit din schema de tratament actuală, cu interferon, cel mai probabil pentru că au recurs, pe propria cheltuială, la noua terapie şi s-au vindecat. Tratamentul inovativ este decontat de stat în România, de câţiva ani, dar, din păcate, nici la nivel naţional, în centrele acreditate de CNAS, nu au acces toţi bolnavii la noua cură medicamentoasă împotriva virusului C. Doar cei în stadii mai avansate ale bolii sunt acceptaţi în program. Este vorba, mai exact, despre bolnavii  cu infecţie cu virusul C şi fibroza 3 sau 4 şi unii bolnavi cu fibroza 2.

Mama mea a făcut  tratamentul cu interferon, numai că, după încheierea tratamentului, virusul încă era detectabil, adică nu se vindecase. Am auzit despre tripla terapie, ne-am documentat şi am întrebat medicul specialist din Brăila dacă poate intra şi mama mea în programul naţional, dar medicul ne-a spus că pacienţii din Brăila nu au fost incluşi în această schemă decontată de stat. Nu am mai aşteptat şi am comandat tratamentul de pe internet, de la o clinică din străinătate. A durat şi mai puţin, iar acum mama e bine, virusul nu mai este detectabil, foarte bun tratamentul nou! Dar dacă n-ai bani, mori cu zile”,  ne-a povestit cu amărăciune în glas, Alina, fiica unei brăilence vindecate de hepatita C. Tratamentul fără interferon costă în jur de 2500 lei, ceea ce pentru destui concetăţeni înseamnă mult.

 

Noua terapie, vindecă în proporţie de 95%!

 

Contactaţi şi întrebaţi despre tratamentul  inovativ, reprezentanţii CJAS din Brăila, au dat garanţii că se fac demersurile pentru ca, din 2020, judeţul nostru să aibă acces la terapia pentru tratarea Hepatitei C. “Brăila încă nu face parte din programul acesta interferon-free. Dar facem demersurile ca din 2020, să avem şi noi accesul la acest program. În acest moment, tratamentul clasic cu interferon se dă la Brăila, dar acela inovator încă nu. Chiar am primit un memoriu săptămâna trecută din partea unui medic şi facem şi noi, mai departe, toate demersurile la Casa Naţională, ca să introducă şi Brăila pe lista oraşelor unde se poate prescrie, iniţia şi monitoriza tratamentul cu interferon-free”, a declarat Ionela Fecioru, purtătorul de cuvânt al CJAS Brăila. Până când noile terapii antivirale să poate deveni accesibile şi la Brăila, pacienţii bolnavi de hepatita C au la dispoziţie tratamentul pe bază de interferon. Potrivit specialiştilor, terapia cu interferon este de lungă durată, de aproximativ 6 luni, fiind greu de suportat de organism, iar efectele adverse sunt, în multe cazuri, destul de severe. Nici în ceea ce priveşte rata de vindecare, situaţia nu este prea optimistă, în sensul că rata de succes a tratamenului cu interferon pentru bolnavii cu virusul C, variază în jurul procentului de 50%, pe când noua terapie, fără interferon, durează în jur de 3 luni, este mai uşor de suportat de către organism, iar rata de vindecare urcă la 95% .

Hepatita C este o boală infecţioasă care afectează în principal ficatul, boala fiind cauzată de infecţia cu virusul hepatitei C (VHC). Mai grav este că  hepatita C nu se manifestă prin simptome evidente, dar o infecţie cronică poate afecta ficatul, iar după o perioadă mai îndelungată se poate transforma în ciroză sau în cancer hepatic. Vorbim, aşadar, de o boală care se transmite la oameni mai ales prin contact direct cu sângele infectat în urma administrării unui tratament intravenos, prin folosirea echipamentului medical nesteril şi prin transfuzii de sânge, chiar şi prin relaţii sexuale neprotejate cu persoane infectate.

Problema este că, în acest moment, la nivel naţional, tratamentul fără interferon nu mai este decontat de stat. Contractul cu producătorii a expirat la finele lunii august, iar autorităţile nu au încheiat nici la această dată  procedurile pentru un nou acord. Potrivit CNAS, la nivel naţional, aproape 18.000 de pacienţi diagnosticaţi cu hepatita C în diverse stadii vor beneficia de tratamentul fără interferon decontat de stat, aici fiind incluşi, mai nou, şi copiii de peste 12 ani. Statisticele arată că, peste 30.000 de oameni diagnosticaţi cu hepatita C au beneficiat până acum de tratamentul cu interferon-free şi aproape toţi s-au vindecat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro