• ambarcaţiunea se numeşte “Chira Chiralina” şi se află deja acostată în Portul Brăila • potrivit primarului Marian Dragomir, mai sunt câteva proceduri legate de înmatricularea navei, însă din septembrie va putea efectua curse pe Dunăre • se vor face şi curse săptămânale Brăila-Galaţi
Veste bună pentru turismul brăilean. Şalupa achiziţionată de municipalitate cu fonduri europene, pentru a efectua plimbări pe Dunăre, a sosit la Brăila şi va putea să activeze începând cu luna septembrie, cel mai probabil. Asta a anunţat, recent, primarul Marian Dragomir, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit edilului-şef, ambarcaţiunea se află acostată în port, lângă nava “Lacu Sărat”. Aceasta poartă denumirea “Chira Chiralina” şi în prezent aşteaptă să fie înmatriculată pentru a putea să efectueze curse pe Dunăre.
“Şalupa este realizată din fonduri europene. Ea a venit la Brăila, efectiv, pe Dunăre, împreună cu echipajul care o deserveşte şi doi dintre colegii de la Strategii. Este în momentul de faţă ancorată lângă Nava «Lacu Sărat». Ne-a venit şi confirmarea şi atribuirea denumirii de la Registrul Auto Naval, pentru şalupă. Urmează încă o procedură simplă pentru punerea în trafic, ca să zic aşa. În cel mai scurt timp, sper ca în luna septembrie, toate chestiunile birocratice de înmatriculare a şalupei să fie finalizate şi brăilenii să se poată plimba pe Dunăre cu aceasta. Şalupa se numeşte «Chira Chiralina». Este un nume care are legătură cu istoria Municipiului Brăila şi cred că este definitoriu în acest sens”, a declarat Dragomir.
Curse în rada portului, în Balta Mică a Brăilei şi chiar la Galaţi
Primarul Marian Dragomir a explicat că nava are o capacitate de 24 locuri pentru pasageri, iar din luna septembrie va fi pusă la dispoziţia publicului doritor de plimbări pe Dunăre. Edilul-şef a adăugat că vor fi patru tipuri de curse: unele scurte în rada portului, curse până în Balta Mică a Brăilei, curse până la Galaţi, dar ambarcaţiunea va putea şi să fie închiriată de grupuri de persoane, în afara curselor regulate.
“Se vor face curse pentru cei care vin în vizită şi vor să facă o plimbare foarte scurtă în rada portului Brăila. Aici nu va fi nevoie să se transmită date de pe documentele de indentitate la Căpitănia Portului. Pentru că atunci când te plimbi în rada portului, din punct de vedere tehnic, nu este nevoie să transmiţi seria, numărul de buletin şi numele. Aceste curse vor costa maxim 10 - 15 lei de persoană şi vor avea o durată de aproximativ 30 de minute. Iar celelate curse vor putea fi organizate către Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Vor putea fi solicitări pentru închirierea şalupei de către grupuri de persoane, în afara curselor regulate. De asemenea, vor fi curse Brăila - Galaţi, o dată pe săptămână”, a declarat Dragomir, cu precizarea că a avut o discuţie telefonică cu primarul Galaţiului, Ionuț Pucheanu, care l-a asigurat că va pune la dispoziţie un ponton, în mod gratuit, pentru Nava “Chira Chiralina”. Dragomir a afirmat că şi Primăria Brăila va asigura un astfel de ponton, dacă gălăţenii vor dori să facă, la rândul lor, curse pe Dunăre.