Şahtior - „maşină de câştigat titluri" în opinia lui Mircea Lucescu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şahtior - „maşină de câştigat titluri" în opinia lui Mircea Lucescu

Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat că echipa Şahtior Doneţk a devenit o "maşină de câştigat titluri", după ce s-a impus, marţi seară, în Supercupa Ucrainei, scor 2-0, cu Metalurg Doneţk.
"Sunt foarte mulţumit, felicit echipa pentru acest titlu. Cred că aceste victorii sunt rezultatul unei clare dominări aspura adversarilor. Dar totul va conta doar dacă avem evoluţii bune în Liga Campionilor. Am câştigat al 15-lea titlu cu Şahtior şi pot să spun că în ultimii ani echipa a crescut şi cu fiecare sezon s-a văzut că am devenit o maşină de câştigat titluri. Rolul nostru este să câştigăm trofee. Am schimbat jucători, dar am rămas puternici. Acum sunt mai interesat de Liga Campionilor decât de campionat, asta e prioritatea noastră", a spus Lucescu, citat de site-ul oficial al grupării ucrainene.
El a adăugat că organizatorii ar fi trebuit să fie mai atenţi şi să nu lase suporterii să intre pe teren la finalul Supercupei cu Metalurg Doneţk: "Se întâmplă peste tot în lume, dar totuşi ar fi trebuit ca organizatorii să evite acest lucru. Când organizezi astfel de meciuri, trebuie să fii atent la ce pot face suporterii".
Echipa Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu, a câştigat, pentru a patra oară în istorie, Supercupa Ucrainei, după ce a învins, marţi, cu scorul de 2-0, echipa Metalurg Doneţk, într-un meci desfăşurat la Lugansk. Golurile au fost marcate de Luiz Adriano '5 şi Douglas Costa '35. La Şahtior, Răzvan Raţ a fost integralist.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro