Săptămâna trecută, în staţiunea Poiana Pinului, a avut loc un puternic turneu de şah pentru copii şi juniori cu vârste până în 15 ani, "Cupa Phoenix", prilej pentru cel mai valoros şahist brăilean, Teodor Cosmin Nedelcu, să bifeze un nou rezultat foarte bun: locul întâi la categoria de vârstă băieţi 9 ani. Jucător de categoria întâi la clubul Orizont 64, unde se pregăteşte sub îndrumarea instructorului Ionel Balcan, Teodor Cosmin Nedelcu a obţinut 5 puncte din 7 posibile şi a obţinut o clasare bună şi în ierarhia generală a turneului, poziţia a şaptea. Competiţia organizată de clubul Phoenix Buzău în colaborare cu DJST Buzău, la care au mai fost invitaţi şahişti din Ploieşti, Bucureşti, Galaţi, Focşani şi Piteşti a fost câştigată de buzoianul Silviu Iustin de la Palatul Copiilor.
Câştigătorii au primit cupe, medalii şi premii în bani.