La ediţia 2015 a Campionatului Naţional Şcolar de şah "Elisabeta Polihroniade", competiţie care s-a desfăşurat în perioada 30 ianuarie -8 februarie în staţiunea Călimăneşti - Căciulata, brăileanul Teodor Cosmin Nedelcu de la clubul Orizont 64, a cucerit trei medalii de bronz. A fost singurul şahist de la categoria de vârstă copii 9 ani, care a urcat pe podium la toate secţiunile.
La naţionalele şcolare Brăila a fost reprezentată de doi şahisti, Teodor Cosmin Nedelcu, jucător de categoria I, de doar opt ani şi de Iulia Laura Bogdan, jucătoare de categoria întâi, ambii elevi ai instructorului Ionel Balcan, candidat maestru în şah, la clubul Orizont 64. Vicecampion al României la două secţiuni la individual şi campion naţional pe echipe anul trecut, Nedelcu a avut o evoluţie foarte bună la Călimăneşti - Căciulata, cu toate că a evoluat la o categorie de vârstă superioară. După disputarea celor 9 runde de la şah clasic brăileanul a acumulat 6 puncte şi jumătate din 9 posibile şi a obţinut medalia de bronz, apoi a realizat aceeaşi performanţă la şah blitz precum şi la secţiunea dezlegări, cu 25 de puncte din 30 posibile, obţinute în jumătate de oră de analiză. Teodor Cosmin Nedelcu a fost singurul şahist de la categoria băieţi 9 ani, care a fost premiat la toate categoriile posibile. Medaliată cu bronz la Olimpiada Sportului Şcolar în 2014 şi componentă a lotului naţional de junioare a Romaniei în 2013 şi 2014, Iulia Laura Bogdan a fost la un pas de podium.
"Puteau fi vicecampioni. Din păcate rezultatele talentaţilor jucători brăileni au fost afectate de o gripă rebelă care, dealtfel, a făcut ravagii printre participanţii de la această ediţie a naţionalelor şcolare. Datorită acestui fapt, Nedelcu a pierdut argintul în ultima rundă în faţa campionului Mihai Anghel din Timişoara căruia i-a refuzat propunerea de remiză, variantă care îi aducea lui titlul de vicecampion şcolar fără efort. Iulia Bogdan a obţinut locul 3-4 la blitz, fete 17 ani, departajarea fiind făcută la Bucholtz. Tot din cauza gripei ea a pierdut în ultima rundă şi irosit şansa de a urca pe podium. A fost însă un test util pentru cei doi talentaţi şahişti brăileni în perspectiva naţionalelor individuale din luna martie, competiţie la care vor mai participa şi alţi şahişti valoroşi ai clubului Orizont 64 precum Matei Tudose, Alecsandru Negru, Ştefan Stoian, Ştefan Burtea, Florin Rolea", a declarat Ionel Balcan, vicepreşedintele clubului Orizont 64.