* pe 18 februarie a.c., ierarhul Dunării de Jos a împlinit 32 de ani de când a fost hirotonit arhiereu * cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a participat la Sfânta Liturghie și a înălțat rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu * pe 18 februarie 1990, Preacuviosul părinte Arhimandrit Casian era hirotonit arhiereu la biserica "Sf. Nicolae" din Galați, în timpul Sfintei Liturghii săvârșite de trei ierarhi
32 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Părinte Casian al Dunării de Jos.
Potrivit comunicatului trimis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în ziua de 18 februarie 2022 - zi de sărbătoare - ierarhul a participat la Sfânta Liturghie și a săvârșit Taina Sfântului Maslu în Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Cu acest prilej, "au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în cele peste trei decenii de slujire a Bisericii în treapta de arhiereu a Părintelui Arhiepiscop Casian, pentru clerul și credincioșii din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Totodată, a fost săvârșit și un trisaghion pentru înaintașii în scaunul Dunării de Jos ai Înaltpreasfinției Sale".
Reamintim că, în ședința din 12 februarie 1990, în urma cercetării canonice, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Arhimandritul Casian Crăciun în postul de Arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos, cu titlul de "Gălățeanul". Slujba de ipopsifiere a Arhimandritului Casian a fost săvârșită în seara zilei de 17 februarie 1990, la biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Galați, de către Episcopul-vicar Lucian Tomitanul și arhiereul-vicar Gherasim Vrânceanul, în prezența Arhiepiscopului Antim Nica al Tomisului și Dunării de Jos. La 18 februarie 1990, Preacuviosul părinte Casian a fost hirotonit arhiereu în biserica "Sfântul Ierarh Nicolae" din Galați în timpul Sfintei Liturghii săvârșite de cei trei ierarhi amintiți.
În anul 1994, după trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Antim, Arhiereul-vicar Casian Gălățeanul a fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc Episcop titular al Eparhiei Dunării de Jos.
Totodată, în anul 2009, Episcopia Dunării de Jos a fost ridicată la rang de Arhiepiscopie, iar Preasfințitul Părinte Casian a primit titlul de Arhiepiscop.
"La ceas aniversar, clerul și credincioșii Eparhiei Dunării de Jos îi urează Înaltpreasfinției Sale multă sănătate, păstorire îndelungată și putere de la Bunul Dumnezeu pentru împlinirea acestei înalte chemări slujitoare", consemnează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.