* lucrările sale inedite pot fi vizionate online, pe pagina de Facebook a Centrului de Creație Brăila
Consiliul Județean Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, vă invită să luați parte la o nouă întâlnire virtuală cu artiștii plastici, iar această săptămână este dedicată artistului plastic Mariana Bogdan.
Născută în Brăila, Mariana Bogdan a absolvit Liceul de Artă ”Nicolae Tonitza” din București, continuându-și mai apoi studiile la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, Facultatea de Arte, specializarea Pictură, specializare ce și-a pus amprenta asupra bogăției activități expoziționale (expoziții naționale, de grup și personale).
”Pornind de la premisa «pasiunea nu se stinge niciodată și totodată sub mirajul artei, a frumosului și a culorii», Mariana Bogdan, profesor de educație plastică și membru al Uniunii Artiștilor Plastici - filiala Brăila, o prezență plină de rafinament, ne încântă privirile cu lucrările sale inedite, pe care vă propunem să le vizionați online, pe pagina de Facebook - Centrul de Creație Brăila”, transmite Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila într-un comunicat de presă.