Mergi la conţinutul principal

Întâlnire PNL-UDMR pentru discutarea situaţiei politice

Surse liberale au declarat, că liderii PNL Ludovic Orban, Radu Stroe şi Relu Fenechiu s-au întâlnit, luni după-amiază, cu lideri ai UDMR, pentru a reconfirma acordul politic încheiat înaintea turului al doilea al prezidenţialelor.
"Se va discuta şi despre soluţiile politice posibile pentru formarea unui Guvern care să scoată România din criză", au declarat sursele menţionate.
PNL şi UDMR au semnat, în 24 noiembrie, un protocol de colaborare în care se menţionează că ambele formaţiuni politice vor acţiona împreună pentru susţinerea unui candidat la funcţia de preşedinte al statului şi vor participa împreună la formarea noului guvern.
În acord se arăta că PNL şi UDMR vor acţiona împreună pentru susţinerea desemnării lui Klaus Johannis pentru funcţia de prim-ministru al Guvernului, pentru asigurarea unei guvernări stabile, susţinută de o majoritate parlamentară transparentă.
Alte obiective prevăzute în protocol erau elaborarea unui program pentru scoaterea României din criză, demararea reformei constituţionale, continuarea reformelor instituţionale şi legislative, inclusiv în domeniul drepturilor minorităţilor naţionale, continuarea reformei administrative cu scopul descentralizării decizionale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro