• istoria Insulei Mari a Brăilei începe în 1964, când grandiosul proiect socialist a înlocuit 72.000 hectare din ce a fost cândva lumea deltaică și mirifică a bălților cu pește, păsări și animale sălbatice • a fost cel mai mare proiect agricol din România și din Europa • 1,8 milioane tone de cereale au fost obținute între anii 1965-1975, reprezentând 20% din producția agricolă a României, de zece ori valoarea investițiilor făcute
Ing. Ion Marin, specialist de marcă în agricultura județului, având diverse răspunderi în domeniu, cum ar fi și cea de director general al IMB, mai bine de 10 ani, a avut inițiativa de a organiza prima întâlnire, într-un cadru intim, a veteranilor din Insula Mare a Brăilei.
“Ne-am «rărit» mult în ultimii ani și este bine că după atâția ani de muncă, grea și responsabilă, dar făcută cu pasiune, ne putem întâlni “la un un pahar de vorbă”, ne declara cu emoție un “insular”. “Este bine că domnul director Ion Marin și-a propus ca măcar odată pe an să ne revedem cu toții la depănarea amintirilor”.
Și avea dreptate: meseria de agronom nu a ținut cont (mai ales înainte de 1990) de cele trei ore de “8” pentru Muncă, Odihnă și Recreere, ca în fabrici. Mai ales că în Insula Mare a Brăilei campaniile agricole însemnau zile și nopți departe de casă și familie. Erau și perioade când campania agricolă la porumb însemna și “închiderea Insulei”, nimeni nemaiputând pleca acasă. Sau când mii de salariați din Brăila, zilieri și militari etc participau la muncile agricole. Exista atunci și o butadă în țară: “dacă nu te ții de treabă, ajungi la Brăila. Iar la Brăila, vezi să nu ajungi în IMB”. Unde îți trebuia luni de zile să cunoști rețeaua de drumuri și canale. Prestigiul Insulei a însemnat transferul de specialiști formați pe Terasa Brăilei către IMB, dar și invers. Iar din schimburile de experiență, la școala producțiilor record și a noilor tehnologii, dotări, au avut de învățat mulți agronomi veniți din țară, în vizită profesională, la Brăila.
Chiar dacă în ultimii ani, IMB a avut conduceri și denumiri diferite, insularii de înaltă calificare și specialiștii rămași aici au continuat activitatea în Bărăganul dintre ape, unde muncesc inclusiv urmași din familiile seniorilor, și o nouă generație de agronomi.
Și totuși, Insula Mare a Brăilei…
Vorbim despre oameni, dar să reamintim, în cifre și fapte, câteva situații despre istoria tumultoasă, uneori dramatică, dar și plină de satisfacții profesionale. Totul a început în 1964, când după perioade de grele încercări pentru oamenii dintre cele două brațe ale Dunării, s-a declanșat o aprigă încleștare cu natura, căreia i s-au smuls 72.000 hectare din ce fost cândva lumea deltaică și mirifică a bălților cu pește, păsări și animale sălbatice, cu pădurile dese ca o junglă, un adevărat iad verde pentru defrișorii care au muncit aici.
Iar în 1965, practic a luat ființă cea mai mare unitate agricolă din țară și Europa. Ar trebui scris un roman întreg privind istoria Insulei și întâmplările oamenilor săi. Foarte pe scurt însă, amintim că incinta fostei Bălți a Brăilei a însemnat mutarea a 9 milioane mc de pământ pentru aducerea ei la “cota 0”; alți 4 milioane mc de pământ necesari la construcția digului lung de 156 km și înalt de 4 metri; lucrări hidoameliorative în 1966 pentru 1.400 km canale, deservite de 13 stații de pompare, menite să evacueze în Dunăre apa de pe 62.000 ha din fosta Baltă, spre a ajunge cu 72 mc/sec în Dunăre După îndiguire, aceste canale dar și altele noi aveau rolul asigurării apei de irigat. De menționat și realizarea celor două drumuri magistrale lungi de 70 km și a drumurilor secundare; înființarea a 8 complexe agrozootehnice cu 41 de ferme, din care 38 cu profil vegetal; stații electrice de mare capacitate; zeci de mii de hectare semănate cu diverse culturi agricole, precum și zeci de mii de animale (oi și vaci); ateliere mecanice, cantine, dormitoare, o Stație de Uscat Furaje și fabrica de produse lactate etc. Au muncit în acei ani, în IMB, între 1.000 și 3.000 de angajați; circa 800 – 1.000 de mecanizatori, mai bine de 100 de ingineri și tehnicieni, având atunci la dispoziție 300 - 400 de combine, sute de semănători și alte utilaje agricole. Combinele ajungeau să lucreze și noaptea, la lumina farurilor (când piesele de schimb, calitatea curelelor și insuficiența becurilor puneau probleme) iar până la recoltatul în boabe, depănușatul s-a efectuat cu mii de persoane. Producțiile foarte mari au impus apoi înființarea unei autobaze, cu 150 mijloace de transport, dar și a unei flote proprii cu 62 de remorchere, bacuri, 70 de șlepuri și numeroase elevatoare la cele 8 puncte de încărcare de la Dunăre, necesare și ele pentru transportul a 1,8 milioane tone de cereale obținute între anii 1965-1975. Acestea reprezentau 20% din producția agricolă a României, depășind de zece ori valoarea investițiilor făcute. La irigat, evoluția și dotările au fost deosebite: de la 1.465 aripi de ploaie mutate în condiții limită de căldură și umiditate s-a trecut la tamburi și pivoți pentru irigat. Chimizarea și cercetarea agricolă, îmbunătățirile aduse unor utilaje, au însemnat, de asemenea performanță, cheltuieli minime și producții foarte mari.
