Premierul Dacian Cioloş, aflat într-o vizită de două zile în Franţa, se va întâlni miercuri cu preşedintele François Hollande, întâlnirea fiind urmată, la ora 13.00, de un dejun de lucru la care va participa şi prim-ministrul francez Manuel Valls, printre temele de discuţie figurând raportul MCV.
Potrivit Guvernului, în cadrul discuţiilor cu oficialii francezi vor fi abordate subiecte precum aderarea României la spaţiul Schengen, viitorul raport al Comisiei Europene referitor la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, dar şi cooperarea în procesul de pregătire a României pentru preluarea mandatului Preşedinţiei Consiliului UE.
De asemenea, discuţiile vor viza relaţiile privilegiate dintre România şi Franţa, finalizarea proiectelor din Foaia de parcurs a Parteneriatului strategic cu Franţa, dinamizarea relaţiilor economice şi consolidarea contactelor cu mediile de afaceri, dar şi subiecte importante de pe agenda europeană şi internaţională-terorismul, migraţia şi politica de securitate a Uniunii Europene.
Premierul va avea întrevederi şi cu preşedintele Senatului Republicii Franceze, Gerard Larcher, şi cu preşedintele Adunării Naţionale, Claude Bartolone.