Întâi se trasează marcajele rutiere, pe urmă se repară asfaltul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Întâi se trasează marcajele rutiere, pe urmă se repară asfaltul

Ca să fie frumos de Paşti, Primăria a trasat marcajele rutiere pe Calea Călăraşilor. Faptul în sine nu este deloc rău, numai că, ieri, la doar câteva zile după ce s-a consumat vopseaua, o echipă de muncitori efectua plombări asfaltice pe Calea Călăraşilor, printre marcajele încă proaspete. O astfel de întreprindere nu poate să nu ducă la deteriorarea, măcar pe ici, pe colo, a liniilor abia trasate. Conducerea Direcţiei de Administrare şi Gospodărire Locală, care s-a ocupat cu trasajele, spune că în momentul când s-a luat decizia să se deruleze lucrarea pe Calea Călăraşilor, nu se semnalau probleme cu asfaltul. "Pe străzile unde se efectuau plombări, cum este şoseaua Buzăului, de exemplu, s-a amânat efectuarea marcajelor rutiere. Pe Călăraşi era totul în regulă înainte de Paşti, când s-a făcut lucrarea. Nu înţeleg ce reparaţii se fac acum, dar cine strică trasajele o să le refacă", ne-a declarat Dan Apostol. Acesta nu a putut să ne spună exact cât costă marcarea unui kilometru de stradă, precizând însă că DAGL încă beneficiază de preţurile negociate în urmă cu doi ani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro