* vineri, 25 noiembrie, la ora 23.59, a fost termenul limită pentru înscrierea persoanelor interesate în Programul Rabla Electrocasnice 2022 *după înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program * întrebați dacă asigură transportul și preluarea echipamentelor de la domiciliu pentru acest program, reprezentantul unui important lanț de magazine ne-a explicat exact cum va funcționa acest schimb de produse
S-a încheiat etapa de înscriere a persoanelor fizice pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) pentru Rabla Electrocasnice 2022. Pentru a participa la acest program, brăilenii au avut la dispoziție o săptămână pentru a-și crea un cont de utilizator în aplicația informatică, termenul limită fiind 25 noiembrie, ora 23.59. După validarea conturilor urmează perioada în care se vor putea genera voucherele aferente echipamentelor incluse în program. Astfel, perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.
Calendarul de desfășurare a programului pentru această sesiune este următorul: etapa I: Selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele (05.12.2022, ora 10.00 - 09.12.2022, ora 23.59 , sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 25.000 mii lei; etapa II: selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte laptopurile și tabletele (12.12.2022, ora 10.00 - 16.12.2022, ora 23.59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 10.000 mii lei; etapa III: selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele (19.12.2022, ora 10.00 – 23.12.2022, ora 23.59 sau până la epuizarea bugetului), având un buget de 15.000 mii lei.
Contactați telefonic și întrebați cum funcționează, mai exact, schimbul de electrocasnice și dacă există posibilitatea preluării acestor echipamente direct de la domiciliu, reprezentanții unui mare lanț de magazine din incinta Brăila Mall, ne-au transmis că există posibilitatea preluării electrocasnicelor vechi, de mari dimensiuni, dar în anumite condiții. ”Când venim cu produsele noi, preluăm produsele vechi înscrise în program. Aparatele vechi se preiau gratuit, dar costă livrarea aparatului nou. Transportul costă 50 de lei, indiferent de etapa acestui program și de tipul de aparat”, a precizat pentru ”Obiectiv-Vocea Brăilei”, Manea Octavian, asistentul de vânzări al unui important retailer. Întrebat dacă există și varianta ca beneficiarii să scape de taxa de transport, acesta ne-a confirmat că există și această soluție. ”În cazul în care persoanele vor să preia singuri produsul nou și să-l aducă pe cel vechi la schimb, se poate. Trebuie să vină la noi în magazin, achită produsul, iar după aceea este îndrumat către depozitul nostru unde va lăsa produsul vechi și ridică produsul nou. Important este ca noi să avem acest produs în depozit, la Brăila, atunci când se aduce produsul vechi ”, a mai adăugat sursa citată, pentru ”Obiectiv-Vocea Brăilei”.
Amintim că bugetul alocat pentru acest an se anunță a fi cel mai mare de până acum, Administrația Fondului pentru Mediu alocând 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult față de anul trecut. Astfel, echipamentele incluse în program și sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C; 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D; 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++; 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E; 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++; 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an; 500 de lei pentru laptopuri; 300 de lei pentru tablete. Însă, mare atenție! Voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică. Totodată, trebuie să țineți cont de faptul că valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării de către AFM, termen în care trebuie utilizat la un comerciant validat. Ulterior utilizării la un comerciant validat, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile. În cazul în care, persoana fizică a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeaşi categorie pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de acelaşi tip de voucher pe parcursul aceluiaşi an calendaristic. În schimb, toate conturile comercianților, create în edițiile anterioare ale Programului, rămân valabile și pot fi utilizate și în sesiunile de anul acesta.
Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului.