Înlăturarea lui Geoană este "o lovitură aproape mortală pentru USL" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Înlăturarea lui Geoană este "o lovitură aproape mortală pentru USL"

"În clipa de faţă suntem în cea mai paradoxală situaţie posibilă. Avem o guvernare care este complet epuizată şi o Opoziţie incapabilă să ia locul actualei Puteri. Deci, suntem într-o situaţie, aş spune eu, fără precedent, în care nici Puterea şi nici Opoziţia nu par să fie capabile să asigure soluţiile pentru ţară", a declarat Geoană.
Fostul şef al PSD a fost rugat să comenteze afirmaţia lui Ion Iliescu că proiectul său politic nu prea are mari şanse. "Asta rămâne de văzut. Pe mine mă interesează mai puţin ce spune dl Iliescu. Dl Iliescu se gândeşte, ca întotdeauna, la intrigi de partid", a răspuns el.
Geoană a afirmat însă că electoratul USL nu înţelege cum este posibil ca pesediştii şi liberalii să spună acum doi ani că el este potrivit să conducă România, iar acum susţin că a trebuit să fie înlăturat de la Senat şi din PSD. "Eu vorbesc de publicul român care în urmă cu doi ani de zile primea din partea social-democraţilor, a liberalilor şi a multor altora informaţia că eu sunt cel mai potrivit să conduc România, sunt cel mai frumos, mai deştept, mai viteaz, mai bine conectat dintre toţi românii, deci acum doi ani de zile eram perfect pentru a conduce România şi astăzit sunt paria în propriul partid. Se produce o fractură sau, că tot suntem aici la Târgul de Carte, e o disonanţă cognitivă, între ceea ce spui şi ceea ce faci. Deci fractura la baza electoratului actualei Opoziţii este semnificativă şi lumea, efectiv, este confuză şi nu înţelege", a declarat fostul şef al Senatului.
Mircea Geoană a susţinut chiar că USL a pierdut 20% în sondaje doar într-un an de zile. " Dar dacă mă uit puţin la ce s-a întâmplat în acest an de când s-a creat USL, proiect pe care l-am susţinut şi pe care l-am început cu dl Tăriceanu, când s-a spart Alianţa DA, l-am continuat cu dl Antonescu în timpul campaniei prezidenţiale, în acest moment putem să constatăm că într-un an de zile de la formarea USL, s-au pierdut peste 20 de procente în simpatia şi încrederea publicului. Ceva este în neregulă", a afirmat el.
"Cred că acest gest vizavi de mine, care reprezintă un lucru de neînţeles pentru omul obişnuit, este o lovitură aproape mortală pentru acest proiect politic", a susţinut Mircea Geoană.
Cât despre proiectul său politic, Geoană a vorbit despre el în contextul anticipării pe care a făcut-o vizavi de o reaşezare a întregului sistem politic şi de partide. "Nu vă ascund faptul că mă consult cu foarte multă lume. Cu lume din politică, dar mai ales cu lume din afara politicii pentru că eu cred că în acest moment e nevoie de altceva. Am comparat şi cu alte ocazii situaţia sistemului politic românesc cu cel al Italiei din anii 90. Aşa cum în Italia, astăzi nici un partid politic italian existent nu mai reprezintă partide de dinainte de 90 - nici creştin-democraţi, nici comunişti sau socialişti - eu cred că nu din cauza mea sau pentru că sunt eu atât de frumos, de deştept şi de indispensabil acestei naţiuni, dar este bulgărele de zăpadă care încurajează avalanşa. Eu anticipez că în câteva luni de zile vom avea schimbări foarte mari în România", a conchis Geoană.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro