Îmbulzeală la sediul "Braicar - Abonamente" din Bariera Călăraşilor, unde pensionarii brăileni au dat năvală să-şi ridice abonamentele sociale. Iar după "bunul" obicei autohton, au lăsat rezolvarea problemei chiar pe ultima sută de metri. Astfel că ieri dimineaţă, circa 400 de pensionari se îngrămădeau pentru a depune documentaţia şi ridicarea abonamentelor sociale subvenţionate din banii Primăriei. Pentru a ordona haosul din faţa clădirii "Braicar" din barieră, conducerea companiei a cerut sprijinul jandarmilor. "Cozile se întindeau dezordonat pe stradă şi blocau oarecum circulaţia pietonală în zonă. Odată cu intervenţia jandarmilor s-a făcut un pic de ordine şi lucrurile s-au derulat astfel mai eficient şi fără prea mare deranj", a explicat directorul "Braicar", Cornel Săndulescu.
La rândul său, conducerea Jandarmeriei a explicat că nu au fost incidente, ci doar i s-a cerut sprijinul în contextul în care erau multe persoane la rând. "Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Brăila a fost sesizat, în jurul orei 8.20, de către un lucrător al societăţii de transport public local. Două echipaje de jandarmi s-au deplasat în zonă cu scopul de a preveni crearea oricăror evenimente nedorite", a precizat plt. Sorin Neftode din cadrul Compartimentului Relaţii Publice al IJJ Brăila.
Potrivit celei mai recente hotărâri de Consiliu Local Municipal, din această lună au fost instituite noi prevederi privind pragurile valorice pentru acordarea abonamentelor sociale gratuite şi a celor cu preţ redus. Concret, dacă din iulie gratuitate aveau pensonarii cu venituri sub 600 lei lunar, iar de la aceast prag în sus până la limita a 1.500 lei, abonamentul social putea fi obţinut la jumătate de preţ, din această lună lucrurile stau un pic altfel. Mai precis, gratuitatea a fost extinsă şi pentru pensionarii cu venituri peste 600 lei, dar nu mai mult de 1.000 lei, în timp ce peste acest prag se aplică regula abonamentului la preţ redus, doar 25 lei.
Întrebat care este numărul estimat al potenţialilor beneficiari ai acestei protecţii sociale suportate din bugetul local, Săndulescu a precizat că este vorba de circa 10.000 de pensionari. "La acest moment este greu de indicat o cifră exactă pentru că, după cum ştiţi, acum se depun documentele pentru obţinerea abonamentelor sociale pentru pensionari. Cu atât mai puţin este posibilă la acest moment o defalcare pe cele două tranşe de venit", a mai spus sursa citată. De asemenea, directorul "Braicar" a punctat că municipalitatea este la zi cu plata sumelor aferente programului social adresat pensionarilor pe partea de transport de călători, cuantumul lunar al alocării bugetare fiind de circa 200.000 - 300.000 lei.
Reamintim că în cursul lunii mai, consilerii locali municipali au fost de acord cu propunerea de a extinde limita superioară a pragului valoric până la care pensionarii pot beneficia de facilităţi pe transportul în comun. Astfel, începând din luna iulie şi până în august, pensionarii cu venituri între 601 şi 1.500 lei au putut obţine la jumătate de preţ abonament fie pentru autobuz, fie numai pentru liniile tramvai. Asta în condiţiile în care limita superioară înainte de această modificare era de 1.000 lei.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.