Cu o săptămână până se va striga "stop" depunerii candidaturilor pentru alegerile locale din 5 iunie, scena politică brăileană pare să fi intrat în "fibrilaţie". Până acum, 13 aspiranţi la fotoliul de primar al municipiului şi-au anunţat deja intenţia de a candida şi se află în plin proces de strângere de semnături, mulţi având montate corturi prin tot oraşul sau preferând să se promoveze intens pe reţele de socializare şi nu numai. Bineînţeles, există o mare probabilitate ca unii dintre cei care au ieşit în spaţiul public şi şi-au exprimat această intenţie să nu reuşească să strângă numărul necesar de semnături. La fel, există şanse ca până pe 26 aprilie, data limită de înscriere în alegeri, să mai apară şi alţi doritori faţă de cei pe care redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei" i-au reperat. Ca o paranteză, la alegerile locale din 2012, au existat opt brăileni înscrişi în cursa pentru Primăria Municipiului. Revenind, pe lângă cei doi candidaţi ai partidelor cele mai importante în acest moment pe eşichierul politic, respectiv Marian Dragomir (PSD) şi Cătălin Boboc (PNL), până acum şi-au mai anunţat intenţia de a intra în cursa pentru Primăria Brăila reprezentanţi ai unor formaţiuni politice ceva mai mici, dar şi independenţi. Astfel, îi amintim pe: consilierul municipal Dan Păun (ALDE), consilierul judeţean Gheorghe Chiru (PNŢCD), consilierul municipal Simona Drăghincescu (PND), Viorel Botea (PMP), Nicu Cârâc (PRU), deputatul Silviu Petrea (PSRO), Adrian Corneliu Răureanu (PRM), arhitectul-şef demisionar al municipiului Marian Ion (independent), fostul preşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia Brăila Mariana Bâtcă (independent) şi ex-PNL-istul Cristian Techiu (independent).
Bineînţeles, chiar dacă nu aspiră la fotoliul de primar, nu ar trebui trecute cu vederea nici intenţiile de a intra în mini-parlamentul local sau judeţean ale unor independenţi. Aici putem aminti faptul că actualul consilier judeţean Marian Căpăţînă strânge semnături pentru a candida la încă un mandat ca independent în CJ Brăila, iar brăileanul Lucian Căprariu a anunţat, recent, că aspiră la un fotoliu de consilier municipal. La liste pentru cele două consilii visează şi Partidul Agricultorilor din România (PAR), după cum ne-a mărturisit, ieri, secretarul general interimar Marcel Cucu, care susţine pe de altă parte că organizaţia nu va avea, totuşi, un candidat la Primăria Municipiului.
Se mai anunţă şi alţi candidaţi
Precizăm că lista de mai sus s-ar putea mări considerabil dacă luăm în calcul şi alte partide mai vechi, existente pe scena politică locală, care încă nu au ieşit la rampă să anunţe vreun candidat, precum UNPR-ul. De asemenea, nu pot fi ignorate nici partidele nou apărute la nivel naţional, dar care s-au mobilizat într-un fel sau altul şi la Brăila, unele chiar obţinând sedii în care să îşi desfăşoare activitatea în preajma alegerilor locale. Aici amintim: Partidul Puterii Umaniste - Social-Liberal (PPU-SL), Partidul Dreptăţii Sociale (PDS), Partidul Ecologist Român sau chiar partidele şi formaţiunile minorităţilor naţionale.
Chiru vede în afluxul de candidaţi un dezastru pentru opoziţie
Asta a susţinut, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PNŢCD Brăila, Gheorghe Chiru, discutând în special despre apariţia candidaţilor independenţi. Ţărănistul a reiterat ideea că 90% dintre aceştia au ca unic scop destructurarea voturilor de pe partea de centru-dreapta a eşichierului politic şi că în spatele acestor intenţii de candidatură nou anunţate s-ar afla, de fapt, PSD-iştii. "«Independent» la Brăila a însemnat o greşeală electorală, vă spun. Cei care au luat nişte voturi au primit, de fapt, voturi negative. Dacă cineva vrea să înţeleagă chestia asta în profunzime o să o înţeleagă. Şi în cazul lui Drăghincescu şi la Consiliul Judeţean (n.r. Marian Căpăţînă) votul a fost dat împotriva lui Stancu şi împotriva PSD-ului. (...) Un candidat, chiar unul independent, are într-o finalitate conturul unui om ideal privit prin prisma a ceea ce se întâmplă dincolo de graniţele de vest ale României. Dar la noi e departe tare. Cu candidaţi scoşi de partide pe bandă rulantă, independenţi. Acum e moda asta în toată ţara. Există o stare bună pentru candidaţii independenţi. Sunt împinşi de la spate, în proporţie de 99%. La Brăila, doar Techiu nu este, atât", a declarat Chiru. În aceeaşi ordine de idei, acesta şi-a exprimat dezamăgirea că negocierile pentru un candidat unic al opoziţiei la Brăila au picat lamentabil, aruncând întreaga vină pe şeful PMP Brăila, Viorel Botea şi pe "unii din interiorul PNL". Acesta a susţinut că ajunsese la discuţii despre sigla şi numele unei alianţe electorale cu Cătălin Boboc, însă pentru că Botea a refuzat să participe, spunând că nu este lăsat de Traian Băsescu, întreaga idee s-a ruinat.
Simionescu: "PSD nu poate să îi oprească pe doritori să candideze"
La rândul său, primarul Aurel Simionescu a comentat recent afirmaţiile consilierului judeţean Gheorghe Chiru în privinţa faptului că în spatele numărului mare de candidaţi ar sta, de fapt, o strategie a PSD Brăila. Potrivit edilului-şef, social-democraţii nu pot opri dorinţele brăilenilor de a se înscrie în bătălia electorală. "Să lămurim bine. Democraţie înseamnă puterea poporului. Şi poporul nu este de stânga sau de dreapta, ci poporul este cel care este şi trebuie să îşi exprime o opţiune. Un număr mai mare de candidaţi ne va da un anumit registru şi un anumit trend al dorinţelor politice a ceea ce numim agenda publică şi a ceea ce numim oferta electorală. Dacă şansele dumnealor sunt undeva trecute de pragul electoral, atunci eu spun că fiecare merită să candideze. Pentru că vom avea un registru al Consiliului Local cel puţin sau chiar şi al Consiliului Judeţean, mai mare, cu exprimarea mai multor opţiuni. Şi atunci, şi deciziile mai grele să spunem aşa, vor fi mai simplu de luat sau de respins. În acelaşi timp, partidele mari şi mijlocii nu pot să nu îşi pună candidaţi. Deci, dacă mă întrebaţi pe mine, PMP-ul nu poate să nu aibă candidat. Nu o să fie lăsat să nu candideze. Înseamnă că, de fapt, nu există. Nu neapărat la Brăila, vorbesc la modul general. UNPR-ul probabil că va trebui să îşi pună candidat. ALDE va trebui să îşi pună candidat. Altfel nu există ca partid. (...) PSD-ul nici nu poate să îi oprească pe doritori să candideze", a declarat Simionescu. Primarul a mai subliniat că nu este de acord cu candidaturile independenţilor, dar poate înţelege dorinţa unora de a candida pentru a-i ajuta în carieră şi ca îmbunătăţire a imaginii publice.