Înghesuiţi ca sardelele în microbuzele de Constanţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Înghesuiţi ca sardelele în microbuzele de Constanţa

Firma de transport călători "Aventin" Brăila face obiectul unor acuzaţii lansate de un călător care a postat pe un site de socializare câteva fotografii elocvente. Din imagini, reiese că mijloacele auto folosite de firma respectivă sunt arhipline, culoarele fiind ocupate de bagaje şi de călători care nu au loc pe scaun. Ca şi cum aglomeraţia nu ar fi fost suficientă, aerul condiţionat nu funcţiona, astfel că pe geamurile maşinii se scurgea condensul provocat de căldura insuportabilă din interior.
"Lăcomia asta a dovedit că ucide, dar lăcomia ia minţile celor care operează pe transportul de persoane. Călătorii, deşi se revoltă, sunt puşi la punct imediat de şofer, care le spune că sunt bagajele călătorilor fideli şi că autorităţile nu au de ce să intervină. (...) În condiţiile în care această firmă de transport operează, normal ar fi să i se suspende licenţa până la remedierea problemelor şi toate autorităţile pe ruta respectivă să ştie că oricând un accident cu un mijloc de transport Aventin poate fi fatal", scrie autorul postării de pe Facebook.
Contactat de reporterii noştri, Nicolae Zaharia, patronul "Aventin", a susţinut că imaginile respective nu sunt reprezentative pentru activitatea curentă a firmei sale. "Dacă s-a întâmplat este un caz excepţional, pentru că în majoritatea curselor nu reuşim să ne acoperim costul cu combustibilul, şoferul, piesele de schimb. De când cu criza globală şi efectele ei, mulţi au rămas fără locuri de muncă sau cu salarii mai mici şi nu mai călătoresc. Cât despre faptul că au fost luaţi în maşină mai mulţi călători decât numărul de locuri, cel mai probabil este vorba despre persoane la capăt de traseu, care s-au rugat de şofer insistent să-i preia, mai ales că o fi fost şi weekend...", ne-a declarat Zaharia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro