Zeci de locatari ai blocurilor ANL din Lacu Dulce sunt condamnaţi la frig, deşi sunt cu facturile la zi. Oamenii se plâng că din luna mai a acestui an nu au apă caldă şi nici căldură în calorifere din cauza restanţelor mari acumulate la întreţinere atât de actualii vecini, cât şi de foştii chiriaşi. Situaţia este destul de delicată, iar problemele existente la ora actuală sunt departe de a fi rezolvate. Municipalitatea ridică din umeri şi spune că nu are nicio vină.
Într-o sesizare telefonică făcută ieri la redacţia "Obiectiv", un locatar al blocului A1 din Lacu Dulce s-a plâns că este victima unor nedreptăţi şi minciuni crase venite din partea Asociaţiei de chiriaşi nr. 768. Acum, locatarii nu-şi cer decât dreptul la căldură şi să nu mai fie duşi cu vorba. "Centrala este sigilată din luna mai. Nu este doar blocul nostru în situaţia asta. Mai sunt şi blocurile A 11, A3, A 17 şi practic acum, la 1 noiembrie, când ar fi trebuit să se furnizeze căldură, la noi nu s-a desigilat contorul de gaz. Peste tot unde am întrebat ni s-a spus că sunt restanţe. În blocul nostru, 7 apartamente sunt cu facturile la zi şi doar un singur apartament are o datorie de circa 4.000 lei la întreţinere. Acest vecin chiar nu-şi permite, nu este rea-voinţă, sunt doi tineri care amândoi muncesc, dar câştigă puţin. Problema este că în acest bloc noi am avut două apartamente evacuate care au avut în total datorii de 20.000 lei în momentul evacuării. Prin hotărâre judecătorească au fost evacuaţi, dar acele restanţe nu s-au mai recuperat niciodată pentru că hotărârea judecătorească nu prevedea şi recuperearea datoriilor de la aceşti oameni. Această datorie a rămas la administraţie. Problema este că noi nu suntem responsabili de aceste datorii care nu le-au mai recuperat cei de la primărie sau DSP. Suportăm o nedreptate! Nu mai putem să mai stăm aşa! Avem igrasie deja pentru că nu sunt nici măcar 10 grade în casă. Ne-au minţit că o să avem căldură şi ne-au amânat de la o zi la alta. Aşa ni s-a spus şi de la DSP şi de la administraţie. Nu mai zic de preşedintele de asociaţie, care nici măcar nu răspunde la telefon să ne comunice situaţia exactă", s-a plâns Daniela Micu.
Simionescu: "Să plătească căldura!"
Întrebat ieri despre acest subiect, primarul municipiului Brăila, Aurel Simionescu, a răspuns cu o altă întrebare: "În octombrie nu ştiau că vine iarna?". Totodată acesta a subliniat că municipalitatea nu se face vinovată de situaţia în care se află locatarii blocurilor ANL, pentru că, spune edilul-şef, tot ceea ce ţine de datoriile acumulate la întreţinere face obiectul unor contracte încheiate între chiriaşi şi furnizorii de servicii. "Să plătească căldura! A cui este vina că ei nu au căldură? Am ajuns la aceeaşi poveste care era cu CET-ul. Ei sunt 8 locatari pe o scară. Dacă 8 pe o scară nu sunt în stare să-şi gestioneze scara, ce să facem? Cine să plătească utilităţile? În octombrie nu ştiau că vine iarna? Fiecare trebuie să-şi plătească serviciul pe care îl primeşte. (...) Atenţie, municipalitatea încasează chirii de la acele persoane, deci este un contract de închiriere. Întreţinerea nu este o relaţie a municipalităţii, ci a persoanelor respective cu asociaţia şi cu firmele care prestează servicii, fie că-i vorba de curent, gunoi etc", a explicat primarul în cadrul unei conferinţe de presă. Ce nu înţelege Simionescu este de ce preşedintele de asociaţie nu tranşează problema din timp şi aşteaptă să se adune datorii uriaşe la întreţinere care, ulterior, nu mai pot fi recuperate.
Contactat telefonic de redactorii "Obiectiv" pentru a explica cum s-a ajuns în această situaţie, preşedintele Asociaţiei chiriaşilor nr. 768, Luminiţa Bratosin, nu a răspuns la telefon. Vom reveni.