* echipa din Ianca a avut o prestație sub așteptări și se îndepărtează de obiectiv, accederea la turneul play-off
Viitorul Ianca nu a avut nicio șansă să obțină un rezultat pozitiv în deplasarea din etapa a 12-a a Ligii a III-a, de la CSM Focșani. Partida de pe stadionul Milcovul a fost controlată de echipa gazdă și doar lipsa de precizie a atacanților a făcut ca diferența de scor să fie una de doar un gol.
Viitorul a fost periculoasă în minutul 6, când Dima a centrat din lovitură liberă dar Alin Radu a ratat. CSM-ul s-a instalat în jumătatea adversă de teren dar până la pauză, cu toate că a avut ocazii mari de gol, prin Strătilă (min. 36), Bratu (min. 41), tabela a rămas nemodificată.
La ultima fază a primului act, Viitorul Ianca a beneficiat de o lovitură liberă, Dima a centrat în careu dar Marius Coman a ratat, din apropierea porții.
Echipa gazdă a început în forță repriza a doua și putea deschide scorul în minutul 48, când Negoiță a centrat în fața porții dar Băciuț a reluat mingea, cu capul, mult peste transversală. În minutul 56, Manu a țintit transversala, mingea a revenit în fața porții dar, atent, Bădilaș a înlăturat pericolul. Nouă minute mai târziu, a fost rândul lui Dascălu să trimită mingea în transversală. Sarabanda ratărilor a continuat cu cea din minutul 72, cu Băciuț în prim plan, dar atacantul echipei gazdă a șutat pe lângă poartă.
CSM Focșani a deschis scorul în minutul 74. Băciuț a centrat din corner, Dascălu a trimis mingea cu capul, din marginea careului mic spre poartă, Mihai a respins-o cu piciorul până la Găină care a îndeplinit o simplă formalitate și echipa gazdă conducea cu 1-0.
CSM-ul a continuat să atace pentru a-și dubla avantajul, Băciuț (min. 88) și Predoiu (min. 92) au irosit mari șanse de a înscrie și partida s-a încheiat cu victoria la limită a echipei CSM Focșani.
Viitorul Ianca rămâne pe locul al 7-lea, cu șanse foarte mici de a-și mai realiza obiectivul planificat, accederea la turneul play-off. În etapa următoare echipa din Ianca va juca la Plopu cu liderul, Oțelul Galați.
Viitorul Ianca: A. Mihai – Coteț, Postolea (min. 78: Băluță), Popa, Preda (min. 95: Cazacu), Bădilaș – A. Crăciun (min. 86: Gorgovan), Dima, Irimia, A. Radu – M. Coman (min. 78: Cristea).