• un spectacol de tradiţii, obiceiuri şi muzică organizat de Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila şi Teatrul “Maria Filotti”
Vineri, 24 februarie, de la ora 16.00, la Sala Avantgarde a Teatrului “ Maria Filotti” are loc Sărbătoarea Dragobetelui, un spectacol de tradiţii, obiceiuri şi muzică organizat de Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila şi Teatrul “Maria Filotti”.
Sub genericul “Îndrăgosteşte-te de Dragobete!”, programul artistic cuprinde un dialog muzical şi poetic de dragoste oferit de Flori Popa, Wanessa Radu şi Zane Jarcu, îndrăgiţi actori ai teatrului brăilean. În registrul muzicii populare vor fi prezente Marta Oprea şi Maria Ciocan, iar Grupul de muzică folk “Generaţii” şi Trupa “Antic” vor dărui publicului cele mai frumoase piese muzicale româneşti de dragoste.
În deschiderea programului va avea loc un moment muzical special creat pentru spectatori, asigurat de elevii şi profesorii claselor cu profil muzical de la Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, coordonaţi de prof. Ionel Filip şi directorul liceului, prof. Leti Brânzia.