Îndemn pentru agricultori să îl sprijine pe Iohannis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Îndemn pentru agricultori să îl sprijine pe Iohannis

Alianţa Naţională a Agricultorilor (ANA) îl sprijină pe Klaus Iohannis, candidatul ACL în turul 2 al alegerilor prezidenţiale din 16 noiembrie. Potrivit unui comunicat de presă emis la nivel naţional şi semnat de brăileanul Marcel Cucu, secretar general al ANA, membrii formaţiunii recomandă susţinătorilor agriculturii să îi dea credit lui Klaus Iohannis. "Atât în primul tur de scrutin cât şi în prima parte a celui de-al doilea tur am constatat fie aprecieri şi merite eronate privind «progresul» şi «performanţele» agriculturii, a nivelului de trai al populaţiei de la ţară şi promisiuni politice mincinoase pentru viitor, fie o preocupare modestă pentru acest domeniu, conform discursurilor candidaţilor. (...) Cum în faţa agricultorilor şi a populaţiei rurale se află opţiunea de alegere între cele două atitudini, ANA recomandă alegătorilor de la sate votul pentru formaţiunea de dreapta - ACL, respectiv Klaus Iohannis, care are în spate performanţe administrativ-manageriale şi care pare a fi receptiv la importanţa agriculturii ca segment economic, dar şi la necesităţile economice şi sociale, ale populaţiei rurale", se arată în comunicatul semnat de Cucu. Totodată, aceştia îi cer lui Iohannis ca odată ajuns preşedinte "Să stimuleze valorificarea reală a potenţialului agricol al României, să îmbunătăţească activitatea economică în spaţiul rural pentru crearea de locuri de muncă, asistenţa sanitară şi sistemul de învăţământ pentru populaţia rurală din toate zonele ţării, să stimuleze progresul şi civilizaţia în satele româneşti, să valorifice la maximum şi eficient fondurile europene".

Nazare salută recomandarea ANA

Deputatul PDL Brăila Alexandru Nazare a ţinut să îi felicite pe reprezentanţii ANA pentru îndemnul dat agricultorilor. "Salut recomandarea pe care ANA o face alegătorilor de la sate de a-şi acorda votul pentru Klaus Iohannis, argumentând că acesta are în spate performanţe administrativ-manageriale şi că pare a fi receptiv la importanţa agriculturii ca segment economic, dar şi la necesităţile economice şi sociale, ale populaţiei rurale", a declarat Nazare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro