Declaraţiile fostului preşedinte Ion Iliescu pentru Der Spiegel au readus în atenţie subiectul închisorilor secrete ale CIA de pe teritoriul unor ţări est-europene, inclusiv România, care, în pofida numeroaselor anchete desfăşurate, rămân un mister la aproape zece ani de la dezvăluirea existenţei lor.
După ce a negat ani la rând existenţa unei închisori secrete a CIA pe teritoriul României, fostul preşedinte Ion Iliescu a recunoscut, într-un interviu acordat cotidianului german Der Spiegel, că a aprobat o „locaţie" a CIA în România. El a afirmat că a aprobat „în principiu", în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei Prezidenţiale. „Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO", a declarat Ion Iliescu. „Dacă aş fi ştiut ce se putea face acolo, răspunsul nu ar fi fost pozitiv", a mai spus el.
O declaraţie similară, care confirmă indirect prezenţa unei închisori CIA pe teritoriul Poloniei, a fost făcută anul trecut de către fostul preşedinte polonez în perioada 1995-2005, Aleksander Kwasniewski. El a spus că, la început, Polonia nu ştia despre actele de tortură. Era vorba, în opinia sa, doar despre înfiinţarea unor facilităţi secrete: „Faptul că americanii desfăşoară aceste activităţi într-un mod atât de secret a generat îngrijorări. Astfel că autorităţile poloneze au acţionat pentru a le pune capăt şi aceste activităţi au încetat, la presiunea Poloniei."
Bush a recunoscut
Subiectul închisorilor secrete ale CIA a fost iniţiat de cotidianul american Washington Post, care, într-un articol publicat la 2 noiembrie 2005, susţinea că, după atentatele de la 11 septembrie 2001, CIA a înfiinţat o reţea secretă de închisori pe teritoriul unor ţări din estul Europei şi din alte zone, pentru interogarea unor membri importanţi ai reţelei al-Qaida. Potrivit publicaţiei americane, aceste închisori, denumite neconvenţional «black-sites» («locuri negre»), erau găzduite de opt ţări, printre care Thailanda, Afganistan şi câteva «democraţii» din estul Europei, precum şi de închisoarea Guantanamo Bay, din Cuba, unde exista un mic centru secret de detenţie. Din motive de securitate, locaţiile erau cunoscute, în Statele Unite, numai de câţiva oficiali, în timp ce în ţările gazdă numai de preşedinţi şi de câteva persoane din cadrul serviciilor de informaţii. CIA a refuzat, la momentul respectiv, să comenteze aceste afirmaţii.
Organizaţia americană de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch (HRW) a indicat imediat Polonia şi România drept locaţii sigure ale unor închisori secrete administrate de CIA. În ţara noastră, CIA ar fi folosit pentru transferul deţinuţilor baza aeriană militară Mihail Kogălniceanu.
În septembrie 2006, preşedintele american George W. Bush a recunoscut existenţa închisorilor CIA şi a dispus transferarea a 14 suspecţi de terorism în custodia Departamentului american al Apărării. El a subliniat însă că amplasarea închisorilor va rămâne secretă, adăugând că programul CIA „a salvat vieţi nevinovate".
Acuzaţiile au generat mai multe anchete la nivelul Uniunii Europene, dar şi al Consiliului Europei, rapoarte din partea unor organizaţii umanitare precum HRW sau Amnesty International, anchete interne în Polonia, Lituania şi România, fără ca vreuna să aducă dovezi clare şi de necontestat privind aceste închisori CIA. În plus, autorităţile naţionale din ţările vizate de acuzaţii au negat permanent aceste acuzaţii.
Iliescu a recunoscut. Ceilalţi încă nu
În raportul CoE din 2007 privind activitatea CIA în Europa, parlamentarul APCE Dick Marty îi citează pe Ion Iliescu, Traian Băsescu, Ioan Talpeş, Ioan Mircea Paşcu şi Sergiu Tudor Medar drept persoanele care au avut cunoştinţă, au autorizat sau au răspuns pentru rolul jucat de România în operaţiunile CIA legate de centrele secrete de detenţie în perioada 2003-2005.
În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, care a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul ţării. La acea vreme, Ion Iliescu a negat permanent că ar avea cunoştinţă de existenţa unei închisori a CIA în România.
În mai 2011, după uciderea liderului reţelei Al-Qaida, Osama ben Laden, într-un raid american efectuat în secret în Pakistan, au apărut noi informaţii, potrivit cărora membrii reţelei care au furnizat date ce au condus la uciderea acestuia au fost interogaţi în închisori secrete ale CIA din România şi Polonia.
În februarie 2013, un raport «Globalizing Torture», publicat de Open Society Justice Initiative, susţinea că şase dintre cei 14 principali suspecţi de terorism transferaţi de administraţia SUA în 2006 din închisori secrete ale CIA la Guantanamo Bay ar fi fost deţinuţi în România, într-o clădire guvernamentală din Bucureşti.
În decembrie 2014, Senatul american a prezentat un raport de anchetă cu privire la tehnicile dure de interogare ale CIA în perioada 2001-2009. În versiunea publică a raportului sunt secretizate o serie de informaţii, inclusiv ţările în care ar fi existat închisori secrete ale Agenţiei Centrale de Informaţii. Dar Washington Post susţine că în raport sunt menţionate închisori din cinci ţări: Polonia, România, Lituania, Afganistan, Thailanda.