• recent, inculpatul L.F., acuzat de patru infracțiuni de ultraj comise în stare de recidivă postexecutorie, a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Făurei la o pedeapsă de peste 2 ani închisoare, în regim de detenție • bărbatul a provocat un scandal monstru în spitalul Făurei, unde a amenințat patru polițiști veniți cu un șofer pentru testarea alcoolemiei din sânge • acesta a fost arestat preventiv în urma amenințărilor violente la adresa polițiștilor, faptă comisă în data de 7 mai • nu este singurul caz de ultraj înregistrat la Brăila, în iunie un alt individ fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea la Judecătoria Brăila, pedeapsă rămasă definitivă luna aceasta la Curtea de Apel Galați, după ce a aruncat cu o substanță chimică în ochii unui polițist și ai unui jandarm, aflați în acțiune • alt caz de ultraj, în care un bărbat este acuzat că a adresat amenințări polițiștilor și chiar magistraților, este în curs de judecată la Judecătoria Făurei
Atacuri la adresa polițiștilor! Cazurile de ultraj sunt, se pare, la ordinea zilei, mai mulți oameni ai legii, polițiști, jandarmi și chiar magistrați fiind amenințați și atacați de indivizi puși pe scandal, deciși să facă ei legea cu pumnul. Unii au fost condamnați la pedepse cu închisoarea, cel mai recent fiind cazul unui bărbat care a provocat scandal la spitalul din Făurei și a amenințat patru polițiști că îi lasă în baltă de sânge. În vară, magistrații au condamnat un alt individ care a aruncat cu o substanță chimică în ochii unui polițist și unui jandarm, aflați în misiune. Alt caz de ultraj, în care un bărbat este acuzat că a adresat amenințări polițiștilor și chiar magistraților, este în curs de judecată la Judecătoria Făurei.
Trimis la închisoare după ce a amenințat patru polițiști la spitalul din Făurei și a spus că îi lasă în baltă de sânge. Inculpatul L.F., acuzat de patru infracțiuni de ultraj comise în stare de recidivă postexecutorie, a fost condamnat zilele trecute de magistrații Judecătoriei Făurei la o pedeapsă de 2 ani și 2 luni închisoare, în regim de detenție. În seara de 7 mai, bărbatul a provocat un scandal monstru în spitalul Făurei, unde a amenințat patru polițiști veniți cu un șofer pentru testarea alcoolemiei din sânge. Individul a fost arestat preventiv în urma amenințărilor violente la adresa polițiștilor. Acum, prima instanță a dat sentința în acest dosar, însă pedeapsa nu este definitivă. “Condamnă pe inculpatul L. F., pentru săvârșirea a patru infracțiuni de ultraj, în stare de recidivă postexecutorie la pedeapsa închisorii de 1 an fiecare, în regim de detenție. Condamnă pe inculpatul L. F., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, în stare de recidivă postexecutorie la pedeapsa închisorii de 6 luni, în regim de detenție. Constată că faptele deduse judecății au fost săvârșite în concurs. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an la care se adaugă 1/3 din celelalte pedepse , urmând ca acesta să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 2 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată: măsura reținerii dispusă prin ordonanța din data de 12.05.2022 din cadrul dosarului nr. 513/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, măsura arestării preventive dispusă prin încheierea din data de 13.05.2022, până în prezent. Menține măsura arestării preventive a inculpatului”, se arată în soluția dispusă de Judecătoria Făurei la ședința din 13 octombrie.
În plus, inculpatul pus pe scandal are de plătit daune morale către polițiștii amenințați. Instanța a admis acțiunile civile formulate în cauză și obligă inculpatul la plata despăgubirilor civile, astfel: 20.000 lei reprezentând daune morale în favoarea părții civile E. M. M.; 10.000 lei reprezentând daune morale în favoarea părții civile P. A.N. și 10.000 lei reprezentând daune morale în favoarea părții civile Ș. L. M. De asemenea, instanța obligă inculpatul la plata sumei de 4.066 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pe parcursul urmăririi penale și în cursul judecății. În cauză, inculpatul a formulat apel, iar dosarul va ajunge la instanța superioară, unde se va da soluția finală.
Pus pe scandal, individul a fost arestat
Potrivit datelor transmise de Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Făurei, în data de 12 mai, procurorii au dispus luarea măsurii reținerii pe o durată de 24 ore, față de un inculpat, pentru săvârșirea în concurs și în stare de recidivă postcondamnatorie, a patru infracțiuni de “ultraj” asupra a patru polițiști (un ofițer și trei agenți) care își desfășoară activitatea în cadrul Poliției orașului Făurei și Secției nr. 3 Poliție Rurală Făurei.
Din probatoriul administrat în cauză, au arătat procurorii, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în seara zilei de 7 mai, după ora 22.30, s-a deplasat la Spitalul orășenesc Făurei, unde organele de poliție conduseseră o persoană depistată în trafic pentru a-i fi prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. “Deranjat de acțiunea polițiștilor, pe fondul relației de prietenie pe care o avea cu acea persoană, inculpatul a provocat scandal, a adresat injurii și expresii licențioase la adresa mai multor lucrători de poliție în prezența personalului medical. Celor patru polițiști le-a adresat amenințări cu săvârșirea unor acte de violență, respectiv că o să-i taie până va face «baltă de sânge»”, au transmis procurorii PJ Făurei.
La ședința din 13 mai, magistrații Judecătoriei Făurei au admis propunerea formulată de procurori și au dispus arestarea preventivă a inculpatului L. F., începând cu data de 13 mai și până la 11 iunie inclusiv. Individul a formulat contestație și a trăit cu speranța că ar putea primi o măsură preventivă mai blândă, însă nu a avut câștig de cauză.
Bărbatul nu a reușit să scape de arest. Dosarul a ajuns la Tribunalul Brăila, iar magistrații au respins cererea acuzatului.
Măsura arestului preventiv a fost prelungită în lunile următoare. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Făurei au dispus apoi trimiterea în judecată a inculpatului pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Făurei în luna iunie.
Alt individ a atacat cu o substanță chimică un polițist și un jandarm
Condamnare pentru altă infracțiune de ultraj. La sfârșitul lunii iunie, magistrații Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe inculpatul O.D. la o pedeapsă rezultantă de un an și 10 luni închisoare, ce se va executa în regim de detenție. Pedeapsa a rămas definitivă în urmă cu o săptămână, la Curtea de Apel Galați, după de inculpatul și-a retras apelul împotriva soluției primei instanțe.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului O.D. pentru infracțiunea de ultraj, după ce în ianuarie a atacat un polițist și un jandarm, cărora le-a aruncat o substanță chimică în față. Polițistul a suferit un traumatism ocular cu arsură chimică corneo-conjuctivală la ochiul stâng și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila în data de 2 martie, iar inculpatul O.D. a ajuns la arest după comiterea faptei și a încercat în zadar să scape de măsura de arest preventiv.
Atacul asupra oamenilor legii s-a produs la sfârșitul lunii ianuarie, când inculpatul a decis să se răzbune și a aruncat cu o soluție chimică în zona în care se afla un agent de poliție și un jandarm, aflați în misiune. “În fapt s-a reținut că, la data de 29 ianuarie, în jurul orei 20.30, ca urmare a unei intervenții a organelor de ordine publică, inculpatul a aruncat cu o soluție chimică în zona în care se afla un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Brăila și un jandarm din cadrul Inspectoratului de jandarmi Județean Brăila, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Oamenilor legii le-au fost provocate suferințe fizice, ca urmare a unor arsuri oftalmice”, au transmis procurorii.
Polițiști și procurori, luați la înjurături și amenințați cu moartea de un scandalagiu
Un alt dosar de ultraj se află înregistrat pe rolul Judecătoriei Făurei, după ce procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Galați au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat pentru mai multe infracțiuni de ultraj, una de distrugere și una de încălcarea solemnității ședinței.
Un individ a luat la înjurături mai mulți polițiști, care interveneau la evenimente cu acte de violență în care chiar inculpatul era suspect. Un polițist care- l transporta cu duba pe inculpat la Poliția Însurăței, pentru cercetări, a fost chiar luat la pumni. Inculpatul pus pe scandal este acuzat că a adresat cuvinte jignitoare și amenințări chiar procurorului care a cerut arestarea preventivă în fața instanței. Individul a fost trimis în fața instanței de procurori pentru mai multe infracțiuni de ultraj.
Potrivit procurorilor, la data de 7 octombrie 2021, în intervalul orar 22.30 – 23.30, inculpatul a adresat cuvinte triviale și amenințări cu acte de violență unei persoane vătămate (agent de poliție), în timp ce aceasta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu (patrulare și intervenție la nivelul Poliției Municipiului Brăila – zona urban) și a intervenit operativ la un eveniment sesizat prin apelul de urgență 112, care a avut loc într-un cartier din municipiul Brăila. “La data de 13.10.2021, inculpatul a adresat insulte, amenințări cu moartea și acte de violență persoanelor vătămate (doi ofițeri și trei agenți de poliție), aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în timpul intervenției la un eveniment cu acte de violență, provocat de către inculpat pe raza unei localități din județul Brăila, după care, în timp ce se afla în autospeciala de poliție, în spațiul destinat persoanelor reținute, a lovit cu picioarele în portierele autoturismului, provocând pagube în cuantum de 133,38 lei. La data de 13.10.2021, după comiterea amenințărilor la adresa lucrătorilor de poliție menționați anterior, în timp ce era transportat la sediul Poliției Orașului Însurăței pentru cercetări, iar ofițerul de poliție care îl însoțea a intenționat să-l încătușeze, inculpatul l-a lovit pe acesta cu pumnul în față, provocându-i o echimoză facială”, au transmis procurorii.
În plus, mai arată procurorii din cadrul PCA Galați, la data de 15 octombrie, în intervalul orar 17.50 – 18.20, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, inculpatul a adresat cuvinte triviale și amenințări cu moartea judecătorului de drepturi și libertăți și procurorului de ședință, a aruncat cu o sticlă de apă înspre procuror și, în același timp, a perturbat activitatea desfășurată în ședința Camerei de Consiliu, privind soluționarea propunerii de arestare preventivă.
Instanța a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. V. A. pe o perioadă de 30 zile, respectiv 15.10.2021 – 13.11.2021, măsura arestului fiind apoi prelungită.
Potrivit unor surse judiciare, la jumătatea lunii octombrie, același individ, înarmat cu un pistol de jucărie, a intrat în locuința unei femei din municipiu, la furat. Individul de 34 de ani a furat mai multe articole vestimentare și bijuterii, iar pentru a-și asigura scăparea a amenințat-o pe proprietara casei cu pistolul. El a reușit să fugă, însă polițiștii l-au prins și au constatat că pistolul era de jucărie. Individul a fost arestat atunci.