Închisoare pentru gălăţenii care au încercat să jefuiască bijuteria din Barieră | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Închisoare pentru gălăţenii care au încercat să jefuiască bijuteria din Barieră

vânzătorul a reuşit să îi oprească pe hoţi, care au fost preluaţi de poliţişti

Gălăţenii care au încercat în toamna anului trecut să jefuiască bijuteria de la Calea Călăraşilor, dar au fost imobilizaţi de vânzător, vor sta câţiva ani în spatele gratiilor. Magistraţii Judecătoriei Brăila i-a condamnat pe cei doi la pedepse cu închisoarea, pentru infracţiunile de tâlhărie şi distrugere. Instanţa a respins cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de apărătorii inculpaţilor din infracţiunea de tâlhărie, în cea de furt calificat. Astfel, Emil Neagu (28 de ani), din comuna gălăţeană Lieşti, a primit 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, însă a fost achitat pentru distrugere, întrucât fapta nu a fost săvârşită de el. Din pedeapsa aplicată, se deduce durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 9 octombrie 2010 la zi. La rândul său, Georgian Vintilă (25 de ani), din oraşul gălăţean Târgu Bujor, a fost condamnat la 4 ani şi 4 luni închisoare pentru tâlhărie, iar pentru infracţiunea de distrugere tânărul a primit o amendă penală de 10.000 de lei. În urma contopirii pedepselor, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 4 luni închisoare. Şi acestuia i s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv. De la Vintilă au fost confiscate două mănuşi chirurgicale, folosite în timpul jafului, o piatră de formă neregulată cu care a fost spart geamul vitrinei cu bijuterii şi o sacoşă din plastic unde tinerii au îndesat bijuteriile, sperând să poată pleca cu ele. Inculpatul Georgian Vintilă a fost obligat la plata de despăgubiri către partea civilă, 23.700 lei, reprezentând valoarea totală a bunurilor distruse. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

În seara zilei de 8 octombrie, tinerii din Galaţi au pus la cale un jaf la bijuteria din Brăila, însă planurile le-au fost date peste cap de cetăţeni şi poliţişti, care au intervenit cu promptitudine. În jurul orei 17.30, Georgian Vintilă şi Emil Neagu au dat buzna în bijuteria situată pe Calea Călăraşilor, vizavi de poştă, în timp ce afară îi aştepta o maşină al cărei şofer habar nu avea ce planuri au tinerii. Magazinul era deschis, iar vânzatorul s-a trezit deodată cu cei doi în bijuterie. Unul dintre ei a spart cu un pietroi geamul de la vitrina unde se aflau bijuteriile "cu greutate" şi apoi tâlharii au luat cât au putut băga în buzunare şi într-o sacoşă. Vânzătorul a sărit să îi oprească pe hoţi, profitând de faptul că nu erau înarmaţi, în ajutorul lui venind şi angajatul de la Optica Medicală, magazin situat chiar alături de bijuterie. O patrulă de poliţie aflată în zonă a intervenit imediat, fiind alertată de trecători. Hoţii au încercat să fugă, însă au fost săltaţi de poliţişti. "Prin intervenţia operativă a poliţiştilor, sprijiniţi de câţiva cetăţeni, s-a reuşit prinderea în flagrant delict a doi tineri, ce au apucat să sustragă mai multe bijuterii din aur, în greutate de circa 650 de grame, în valoare de 700 milioane de lei vechi, din bijuteria aflată la parterul unui bloc. Prejudiciul a fost recuperat integral", a precizat atunci inspector Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Asupra suspecţilor a fost găsită o hartă cu locaţia magazinului de bijuterii din Brăila, dovadă că tinerii îşi premeditaseră lovitura, fără a se gândi însă că vor fi prinşi. Când i-a văzut pe oamenii legii, şoferul maşinii care aştepta în faţa bijuteriei a fugit, însă în scurt timp a fost prins în trafic de poliţişti. Acesta le-a spus însă anchetatorilor că nu a ştiut de planurile celor doi jefuitori, el fiind plătit doar să îi transporte, în regim de taximetrie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro