• Alexe Botea, bărbatul de 60 de ani care şi-a luat soţia la pumni şi a înjunghiat-o cu un cuţit, a primit 5 ani închisoare pentru tentativă la omor • în septembrie 2015, individul, de loc din municipiu, dar care locuia fără forme legale în comuna Salcia Tudor, şi-a vărsat nervii pe cea alături de care trăia • pedeapsa aplicată nu este definitivă
Alexe Botea a primit 5 ani închisoare după ce i-a aplicat soţiei o bătaie soră cu moartea. Individul a comis fapta în luna septembrie 2015, Marioara A. fiind luată la pumni şi înjunghiată cu cuţitul. Femeia a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, iar viaţa i-a fost pusă în pericol. Timp de câteva luni, poliţiştii şi procurorii au adunat probe care să ateste vinovăţia lui Botea, iar acesta a fost trimis în spatele gratiilor. “Condamnă pe inculpatul Botea Alexe la pedeapsa principală de 5 ani închisoare pentru săvârşirea, la data de 19.09.2015 a infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Botea Alexe. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 13.04.2016 la zi. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A. Marioara şi obligă pe inculpatul Botea Alexe la plata către aceasta a sumei de 50.000 lei reprezentând despăgubiri civile constând în daune morale. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare”, este soluţia dată de Tribunalul Brăila.
În aprilie 2016, inculpatul Alexe Botea a ajuns în spatele gratiilor şi de atunci nu a mai reuşit să scape. A fost trimis apoi în judecată, iar acum a venit şi condamnarea, cel puţin în primă instanţă. Decizia finală va fi luată la Curtea de Apel Galaţi, bătăuşul de soţie formulând deja contestaţie.
Din probatoriul administrat în cauză de procurori, a rezultat faptul că, în seara de 19.09.2015, Botea Alexe i-a aplicat soţiei sale mai multe lovituri cu pumnii şi cu un cuţit, iar femeia a suferit plăgi tăiate în regiunea palpebrală ochi stâng, plăgi excoriate în regiunea cervicală anterioară, hemoragie subconjunctivală ochi drept, plăgi înjunghiate în braţul drept, mâna stângă şi policele drept, leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 12-14 zile.
Victima a fost salvată de atacul violent chiar de către nepoţica de numai 5 ani.
După ce a văzut cum se manifestă Alexe Botea, cea mică a sărit în spatele inculpatului, moment în care persoana vătămată a reuşit să se ridice din pat, chiar dacă era tăiată destul de rău. Femeia a luat copilul şi a fugit din casă, apoi a cerut ajutor autorităţilor. Ea a fost transportată cu ambulanţa la spital.
Problema a fost că bărbatul aflase că soţia divorţase de el, fără să îl anunţe, ceea ce l-a împins la gesturi necugetate. Cei doi au fost căsătoriţi peste 30 de ani dar, de ceva timp, bărbatul se apucase de băut şi soţia a decis să încheie relaţia cu el. Alexe Botea avea şi unele bănuieli că cea alături de care trăise avea o relaţie cu un vecin, astfel că s-a hotărât să o omoare.
Din fericire, femeia a reuşit să scape cu viaţă în urma atacului violent care s-a produs într-un apartament din Vidin, locuinţa celor doi soţi.