• inculpatul Alin U. a primit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni şi 66 zile închisoare • s-a reţinut faptul că, la data de 11 ianuarie 2024, în jurul orelor 21.15, autorul a pătruns în interiorul autoturismului tip «taxi», folosit de persoana vătămată, împrejurare în care i-a sustras acesteia un telefon mobil
Trimis la închisoare după ce, în ianuarie anul trecut, l-a luat la bătaie pe un taximetrist, a urcat în maşină şi i-a furat telefonul mobil. Agresorul a fugit, dar a fost prins și arestat. Acesta a fost trimis în judecată iar Judecătoria Brăila a dat condamnarea.
După cum se arată pe site-ul instanței, în decembrie, magistrații l-au condamnat pe inculpatul Alin U., cercetat sub control judiciar, la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Se constată că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat în 2024, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, însă inculpatul a mai avut și alte condamnări.”Contopește pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare cu pedeapsa de 200 zile închisoare dispusă prin sentința din 19.02.2024. Aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani, plus un spor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 10 luni şi 66 zile închisoare. Deduce din durata pedepsei complementare rezultante de 3 ani perioada executată din pedeapsa complementară dispusă. Ia act că partea civilă a renunțat la pretențiile civile ca urmare a restituirii lucrului. Cu drept de apel”, au stabilit magistrații.
Dosarul în care inculpatul Alin U. este cercetat pentru infracțiunea de tâlhărie calificată a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila.
Potrivit anchetatorilor, în cauză s-a reţinut faptul că la data de 11 ianuarie 2024, în jurul orelor 21.15, autorul a pătruns în interiorul autoturismului tip «taxi», folosit de persoana vătămată, împrejurare în care i-a sustras acesteia un telefon mobil. La solicitarea victimei de a-i fi restituit bunul sustras, autorul a întrebuinţat violenţe fizice pentru a păstra produsul infracţiunii şi pentru a-şi asigura scăparea. Prin loviturile aplicate, arată procurorii, persoanei vătămate i-au fost provocate leziuni traumatice ce au necesitat 13-15 zile de îngrijiri medicale.
Anul trecut, la ședința din 6 februarie, judecătorii au admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și au dispus luarea față de inculpatul Alin U. a măsurii de siguranţă prev. de art. 109 Cod penal, respectiv obligarea provizorie la tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Inculpatul a formulat contestație, dar apoi a retras-o.
Potrivit unor surse judiciare, se pare că inculpatul în cauză ar avea unele probleme din cauza consumului de droguri.