Un individ din Şuţeşti a venit la "cumpărături" la magazinul chinezesc de la "Winmarkt". Nu avea de gând să dea şi bani, astfel că s-a îmbrăcat cu un tricou şi un pantalon, apoi a vrut să iasă liniştit. L-au oprit paznicii şi l-au dat pe mâna poliţiştilor.
Joi, la ora 14.05, agentul de pază din cadrul magazinului din municipiu a semnalat la poliţie faptul că a observat o persoană care era îmbrăcată cu haine luate din unitate şi intenţiona să treacă de casele de marcat fără să le plătească. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi l-au identificat pe cel în cauză, un tânăr de 18 ani, din comuna Şuţeşti. El a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde i-a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de tentativă la infracţiunea de furt. Prejudiciul, în valoare de 50 de lei, a fost recuperat.
În aceeaşi zi, un bărbat din Cazasu a mers la Kaufland şi a furat produse cosmetice. La ora 19.40, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat de şeful pazei de la supermarket, despre faptul că o persoană a trecut de casele de marcat ale unităţii fără să achite contravaloarea unor bunuri. Era vorba despre un bărbat de 39 de ani, care a luat de pe raft cosmetice în valoare de 32 lei. Bunurile au fost recuperate, iar hoţul s-a ales cu dosar penal.