Fostul senator Ionel Ştefan Alexandru şi-a lansat, miercuri, cartea "Parlamentul României între 1990 - 1992. Războiul politic postdecembrist". În paginile sale, autorul surprinde momentul trecerii de la regimul comunist la cel democratic şi atmosfera din lumea politică de atunci.
Prefaţa lucrării îi aparţine academicianului Gheorghe Buzatu, trecut în nefiinţă în luna mai a acestui an. Cartea a fost tipărită la Editura Dunărea. Despre subiectul abordat şi maniera scriitoricească au vorbit prof. Constantin Toader şi prof. Gheorghe Lupaşcu. "Este o carte document, pentru că avem aici prezentate într-o manieră profesionistă dezbaterile parlamentare, lupta de idei şi atmosfera acelei perioade de început a democraţiei la noi", a declarat prof. Constantin Toader.
În perioada 1990 - 1992, profesorul Ionel Alexandru a fost senator din partea Frontului Salvării Naţionale (FSN), iar în mandatul 2000 - 2004 a deţinut aceeaşi funcţie, dar din partea Partidului România Mare (PRM). În prezent, este preşedinte al Partidului Noua Generaţie (PNG) Brăila şi consilier local municipal.