• vremea “înşelătoare” a îmbolnăvit deja peste 600 de brăileni doar în primele două săptămâni ale lunii octombrie • din fericire, vorbim doar despre infecţii respiratorii acute, nu şi despre gripă • la nivel naţional, peste 70.000 de români au fost diagnosticaţi cu infecţii respiratorii acute, iar 5 persoane au contactat virusul gripal
Peste 600 de brăileni au ajuns la doctor, în primele două săptămâni ale lunii octombrie, prezentând semne de infecţii respiratorii acute, iar alţi 160 au fost diagnosticaţi cu pneumonie, potrivit unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică Brăila. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în săptămâna 8-14 octombrie, când 403 persoane au contactat “tradiţionalele” viroze respiratorii de sezon, comparativ cu 1-7 octombrie, când doar 280 au fost diagnosticate cu infecţie respiratorie acută. În cele două săptămâni, 35 de brăileni au avut nevoie de internare din cauza virozelor. În cazul pneumoniilor, cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în prima săptămână a lunii în curs, 87 la număr, iar în săptămâna ce a urmat, doar 80 de îmbolnăviri au fost raportate la DSP. Per total, au fost internate 167 de persoane cu pneumonie.
În ceea ce priveşte vârsta, făcând o comparaţie între perioada 1-7 octombrie şi 8-14 octombrie, cei mai afectaţi de infecţiile respiratorii acute au fost copiii aflaţi în colectivitate, însă nici bebeluşii nu au fost mai feriţi. Spre exemplu, la grupa de vârstă 0-1 an, au fost 46 de îmbolnăviri în ultima săptămână, iar la 2-4 ani s-au înregistrat 112 astfel de cazuri. Dintre copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani, 120 s-au îmbolnăvit, iar la grupa 15-49 ani, 73. Brăilenii trecuţi de 50 de ani nu au fost atât de afectaţi de virozele de sezon, doar 52 la număr fiind diagnosticaţi cu infecţie respiratorie acută.
Cele mai multe cazuri de pneumonie s-au înregistrat, în ultima săptămână, în rândul copiilor de 2-4 ani, 20 la număr, urmaţi de minorii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani, 18 la număr. Brăilenii de 15-49 ani au fost ceva mai rezistenţi în faţa bolii, doar 12 dintre ei ajungând la doctor. Şi bebeluşii sub un an de viaţă s-au îmbolnăvit de pneumonie, 11 cazuri fiind raportate la DSP în perioada 8-14 octombrie. Alte 11 persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani au fost afectate de această boală, la care se adaugă încă 8 persoane trecute de 65 de ani.
Virusul gripal încă stă departe de Brăila, nefiind înregistrat niciun caz de la începutul lunii octombrie.
La nivel naţional, numărul infecţiilor respiratorii a ajuns la 70.914, mai puţine cu circa 10.000 de cazuri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Au apărut şi 5 cazuri de gripă clinică. “Până la data de 7.10.2018, au fost vaccinate antigripal 46.531 persoane din grupele de risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii”, se arată într-o informare a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile. În sezonul trecut, 129 de persoane au fost răpuse de gripă. Acestea sufereau şi de alte boli şi nu erau vaccinate antigripal.
Reamintim că Brăila a fost singurul judeţ fără niciun caz de gripă în sezonul 2017-2018, în condiţiile în care vaccinurile antigripale au sosit destul de târziu, mai exact la finele lunii noiembrie, începutul lunii decembrie. În acest an, primele doze au fost primite la DSP în cursul lunii septembrie, 2.160 la număr, iar personalul medical a avut prioritate la vaccinare, urmând să mai sosească şi celelalte tranşe. Per total, Brăila va primi circa 40.000 de doze de vaccin antigripal, în condiţiile în care numărul brăilenilor care aleg să se imunizeze în faţa virusului gripal a trecut de 20.000 şi creşte de la an la an.