A început sezonul bălţilor pe străzi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A început sezonul bălţilor pe străzi

Mai multe străzi din municipiu au fost parţial inundate, după ploaia de ieri. Apa a băltit lângă trotuare, din cauza gaigărelor înfundate sau din simplul motiv că drumarii care au făcut reparaţii recente nu au asigurat părţii carosabile o pantă de scurgere corespunzătoare. Conducerea Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" spune că a trimis, încă de luni seara, mai multe echipe pe teren, pentru a desfunda gurile de scurgere, în zonele unde s-au mai semnalat anterior probleme.

"Canalizările propriu-zise nu sunt înfundate. Probleme sunt cu gurile de scurgere, din cauza deşeurilor aruncate pe străzi de brăileni. O pungă de plastic este suficientă pentru ca apa să nu mai poată ajunge în reţeaua de canalizare. Pe raza municipiului există circa 4.000 guri de scurgere, pe care ne străduim permanent să le menţinem în stare de funcţionare. De foarte multe ori, acestea sunt obturate de deşeurile provenite de la cetăţeni. O parte din vină o au şi acei măturători stradali care scapă de gunoaie aruncându-le în gurile de canal. În această perioadă, problemele sunt cauzate şi de frunzele uscate ce se acumulează deasupra gaigărelor. De asemenea, defectele de execuţie a străzilor provoacă acumulări de apă. O situaţie de acest gen se întâlneşte în Bariera Călăraşilor, unde gura de scurgere a fost lăsată la un nivel mai înalt decât partea carosabilă, de cei care au turnat asfalt", ne-a declarat Constantin Toma, directorul tehnic al CUP "Dunărea".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro