* acompaniați de Orchestra "Lăutarii", condusă de maestrul Nicolae Botgros, concurenții au participat la repetiții, atât la sediul Centrului de Creație, cât și pe scena de pe Esplanadă, înainte de prima zi a festivalului * evenimentul se desfășoară până pe 28 iulie inclusiv, de la ora 18.00 * vor evolua 30 de concurenți care se vor "duela" pentru Marele Trofeu însoțit de un cec de 4.000 de euro
A început Festivalul Internațional de Folclor "Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării" - Ediția a XV-a, care transformă orașul de la Dunăre - în perioada 26-28 iulie a.c. - în capitală a muzicii populare și a etniilor.
În ajunul festivalului, cei 30 de concurenți, acompaniați de Orchestra "Lăutarii", din Chișinău, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, au participat la cuvenitele repetiții, atât la sediul Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație), cât și pe scena de pe Esplanada Dunării.
Organizat de Centrul de Creație Brăila, în colaborare cu Consiliul Județean și Primăria Municipiului Brăila, Festivalul Internațional de Folclor "Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării" - Ediția a XV-a, se bucură de prezența unor mari nume ale folclorului românesc, pe lângă cei 30 de concurenți din România, Moldova și Serbia.
Marți seară, în prima zi de festival, au fost prezenți pe scena de pe Esplanada Dunării Grupul vocal "Zestrea Bărăganului", Luiza-Elena Turcu - câștigătoarea Trofeului Ediției a XIV-a a festivalului, precum și cunoscuta interpretă de muzică populară Daniela Condurache. Miercuri, 27 iulie, de la ora 18.00, sunt programate recitalurile susținute de Emilia Dorobanțu și de Vasilica Tătaru, iar joi, 28 iulie, când este programată și Gala Laureaților festivalului, vor susține recitaluri cunoscuții interpreți de muzică populară Tudor Furdui Iancu și Constantin Enceanu.
Anul acesta, Brăila va fi reprezentată de trei interpreți de muzică populară. Adrian Radu Ioniță, primul brăilean prezent pe scena festivalului-concurs, va reprezenta Comunitatea Rușilor Lipoveni Brăila. De altfel, CRL Brăila va avea și un stand expozițional pe Faleza Dunării, cu obiecte realizate de meșteri populari (etnici lipoveni) din zona Brăilei. În afară de Adrian, vor mai urca pe scena festivalului brăilencele Nicoleta Ghelase și Alexandra-Georgiana Macoveiu. Vor fi prezenți, de asemenea, patru concurenți străini, trei din Republica Moldova și unul din Serbia. Restul concurenților vor fi români.
Câștigătorii festivalului de anul aceasta, de la Brăila, vor intra în posesia unor premii totale de 9.500 de euro. Numai Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Folclor "Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării" - Ediția a XV-a, este însoțit de un cec de 4.000 de euro.