• au batjocorit două minore cu sălbăticie, pe câmp, aproape de Stăncuţa, însă au trăit cu speranţa că vor scăpa de proces • cei patru violatori, Ionuţ-Samuel Ion, Dumitrel Stoican, Sorin Constantin şi Florin Alexandru, trimişi în judecată în luna ianuarie, au invocat unele excepţii în cauză • recent, Judecătoria Brăila a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi actelor de urmărire penală, fiind dispusă începerea judecăţii cauzei • primul termen a fost stabilit pentru data de 13 martie
Au încercat să scape de judecată, dar nu le-a mers. Violatorii din Lanurile, care au batjocorit două minore, pe câmp, în apropiere de Stăncuţa, trimişi în faţa instanţei de procurori, au sperat că scapă. Inculpaţii Ionuţ-Samuel Ion, Dumitrel Stoican, Sorin Constantin şi Florin Alexandru au contestat rechizitoriul Parchetului şi au invocat unele excepţii în cauză. Recent, violatorii au primit vestea proastă că începe judecata, fiind stabilit şi primul termen în proces, pentru data de 13 martie. “Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei”, este soluţia dată de Judecătoria Brăila.
Magistraţii au menţinut măsura arestului preventiv faţă de cei patru netrebnici acuzaţi de infracţiunea de viol.
În luna ianuarie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Dumitrel Stoican, în vârstă de 30 de ani, Sorin Constantin, 30 ani, Ionuţ - Samuel Ion, 25 ani, şi Florin Alexandru, de 35 ani, romi din satul Lanurile, comuna Viziru, arestaţi preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată. Ei au comis fapta la jumătatea lunii decembrie, când au violat două minore din municipiul Brăila, una de 16 ani şi celalată de 17 ani, după ce le-au convins să urce într-un autoturism şi le-au dus pe câmp, în apropierea satului Cuza Vodă, comuna Stăncuţa. Una dintre victime fusese racolată pe Facebook. Potrivit anchetatorilor, prin violenţe şi ameninţări, cele două minore au fost silite să facă sex normal, oral şi anal cu fiecare dintre violatori, ulterior având nevoie de până la trei zile de îngrijiri medicale. Culmea, după ce le-au violat în toate felurile două ore la rând, romii le-au dat victimelor câte o bancnotă de 100 de lei, sperând probabil că ele îi vor ierta. Nu a fost însă aşa.
După cum au stabilit anchetatorii, minora de 17 ani l-a cunoscut pe inculpatul Ionuţ-Samuel Ion prin intermediul Facebook şi s-au întâlnit de câteva ori.
În seara zilei de 13 decembrie, inculpatul Samuel a contactat-o pe reţeaua de socializare pe minora de 17 ani, stabilind să se întâlnească pe raza municipiului Brăila. Fata a venit cu prietena sa, în vârstă de 16 ani, fără a se gândi la teroarea ce avea să urmeze. Amicul de pe facebook l-a rugat pe un prieten din Lanurile să îl ducă cu maşina în municipiu, la întâlnire. Samuel a venit cu tot cu prietenii săi - Sorin Constantin şi Dumitrel Stoican - iar după ce fetele s-au urcat în maşină, şoferul a pornit cu maşina prin judeţ. Cei trei au mers şi l-au luat şi pe al patrulea amic, Florin Alexandru, tot din satul Lanurile. Au cumpărat o sticlă de votcă, după ce s-au oprit la un local, au băut bine şi nu au mai băgat în seamă rugăminţile fetelor care le spuneau să le ducă acasă. Bărbaţii din Lanurile aveau alte planuri şi nu avea de gând să renunţe la ele.
Inculpaţii au mers cu maşina spre ieşirea din localitatea Cuza Vodă, iar conducătorul auto a virat pe un drum lateral, în zona unui canal de irigaţii. Aici, toţi cei patru inculpaţi şi-au satisfăcut nevoile sexuale cu cele două minore, în maşină şi pe câmp, fără milă. Le-au fost luate telefoanele mobile, tocmai pentru ca victimele să nu poată cere ajutor, deşi pe una dintre ele o tot suna tatăl îngrijorat. În zadar s-a chinuit fata să fugă, motivând că are nevoie să îşi satisfacă nevoile fiziologice. A fost prinsă imediat de violatorul aflat în urma sa.
Fetele abuzate sexual au fost aduse apoi în municipiu, tot de către violatori, ele mergând apoi la sediul Poliţiei Municipiului, unde au depus plângere. Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru au dat imediat startul cercetărilor şi i-au identificat pe cei patru bărbaţi bănuiţi de comiterea infracţiunii de viol. Ei au ajuns în spatele gratiilor, măsura arestului fiind prelungită ulterior.
Acum judecătorii sunt cei care vor decide pedepsele pe care le merită indivizii care au dat peste cap viaţa unor adolescente.