În această lună începe mişcarea profesorilor brăileni pentru formarea catedrelor anului şcolar 2016- 2017. Directorii au termen limită să trimită situaţia până pe 16 februarie, motiv pentru care, tot atunci, se vor declanşa etapele de mobilitate din învăţământ.
"Potrivit legii, tot ce-i peste 18 de ore se scoate la concurs. Se face excepţie în cazul materiilor care au fracţii de câte cinci ore, cum ar fi matematica, unde catedrele se duc în maximum 20 de ore", ne-a declarat profesor Dan Gheorghiţă, adjunct al inspectorului general şcolar.
Etapele de mobilitate vor fi: 16 - 26 februarie, completare de norme şi catedre, în perioada 25 februarie - 25 martie se desfăşoară transferul personalului didactic prin restrângerile de activitate, apoi, în perioada 24 martie - 26 mai, pretransferul consimţit între unităţi, la cererea personalului didactic, iar în perioada 25 aprilie - 13 mai se desfăşoară repartizările în şedinţă publică la nivel de ISJ. Definitivarea efectivă a posturilor ce vor intra în concurs se stabileşte prin înscrieri între 13- 20 mai.
Probele orale şi practice şi inspecţiile la clasă au loc între 30 mai şi 1 iulie, iar proba scrisă va fi susţinută pe 20 iulie.