Începe judecata traficanţilor de cocaină prinşi în Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Începe judecata traficanţilor de cocaină prinşi în Brăila

* procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor N.M. A., B. S. R., R.N. şi D. M. pentru trafic de droguri, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Brăila * traficanţii acuzaţi că au introdus droguri de risc în ţară, respectiv cocaină, au fost arestaţi preventiv în decembrie, însă ulterior doi dintre ei au fost trimişi în arest la domiciliu, iar doi sunt cercetaţi sub control judiciar * în iunie, Tribunalul Brăila a respins ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul DIICOT Brăila, fiind dispusă începerea judecăţii

 

 

 

Start la judecată în dosarul celor patru traficanţi de cocaină prinşi de poliţişti şi procurorii DIICOT Brăila, la jumătatea lunii decembrie. Este vorba despre patru brăileni, cu vârste cuprinse între 20 şi 54 de ani, care au fost arestaţi în ultima lună a anului trecut, fiind acuzaţi de trafic de droguri de mare risc şi introducere în ţară de cocaină. Inculpaţii N.M. A., B. S. R., R.N. şi D. M. au trimişi în judecată de procurori, iar la sfârşitul lunii trecute Tribunalul Brăila a respins ca nefondate cererile şi excepţiile invocate de inculpaţi, a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Brăila, fiind dispusă începerea judecăţii.

Între timp, după ce au stat câteva luni la arest, inculpaţii au primit măsuri preventive mai uşoare. Doi dintre inculpaţi au fost trimişi în arest la domiciliu, iar alţii doi au primit control judiciar pe cauţiune. După cum se arată pe site-ul instanţei, la data de 12 iulie, magistraţii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării la domiciliu luată faţă de inculpaţii B.S.R. şi D. M. şi menţine starea de arest la domiciliu a acestora. Pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii au anumite obligaţii impuse pe care trebuie să le respecte, în caz contrar ei riscând să ajungă din nou în spatele gratiilor.

Instanţa a menţinut măsura controlului judiciar pe cauţiune faţă de inculpaţii N. M. A. şi R. N., cu respectarea obligaţiilor impuse. Ei nu au voie să depăşească limita teritorială a judeţului Brăila decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului. Inculpaţii nu au voie să ia legătura unul cu celălalt.

În soluţia Tribunalului Brăila se arată că supravegherea respectării de către inculpaţi a obligaţiilor ce le revin va fi realizată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

 

Acuzaţiile procurorilor. Percheziţii la traficanţii de cocaină

 

Cei patru brăileni, cu vârste cuprinse între 20 şi 54 de ani, au fost reţinuţi şi plasaţi în arest preventiv, la data de 16 decembrie. Concret, aceştia ar fi introdus în ţară şi ar fi vândut cocaină, asupra lor fiind găsite atât droguri cât şi o sumă importantă de bani.

Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în ziua de 16 decembrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, cu sprijinul B.C.C.O. - Galaţi, sub coordonarea procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant delict a traficanţilor de droguri. “Au fost efectuate patru percheziţii la imobile folosite de patru bărbaţi, din Brăila, bănuiţi de trafic de droguri de mare risc şi de introducerea în ţară de droguri de mare risc. Acţiunea de prindere în flagrant delict a fost efectuată cu sprijinul D.C.C.O. - Serviciul Antidrog, B.C.C.O. Timişoara şi B.C.C.O. Bucureşti. În urma activităţilor desfăşurate, au fost ridicate 250 de grame de cocaină, 19.000 de euro, 4 telefoane mobile şi a fost pus sub sechestru un autoturism”, au transmis poliţiştii.

În cauză, s-a reţinut faptul că brăilenii ar fi introdus în ţară cocaina, în vederea comercializării în municipiul Brăila. În urma probatoriului administrat, procurorii D.I.I.C.O.T. - B.T. Brăila au luat măsura reţinerii faţă de cei patru bărbaţi, cu vârstele de 20, 24, 37 şi 54 de ani. În ziua de 17 decembrie, aceştia au fost prezentaţi în faţa judecătorului din cadrul Tribunalului Brăila, care a dispus arestarea preventivă pentru toţi patru.

Măsura arestului a fost prelungită în lunile următoare, abia în lunile mai şi iunie fiind înlocuită măsura de arest faţă de cei patru inculpaţi.

Aceştia nu au reuşit însă să scape de judecată. Oricum, după decizia Tribunalului Brăila din 23 iunie, privind startul procesului, inculpaţii au formulat contestaţie şi decizia finală urmează să fie luată la Curtea de Apel Galaţi.

Abia apoi se va putea stabili primul termen de judecată în acest dosar.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro