Duminică, pe 12 stadioane din judeţ se desfăşoară partidele primei faze a etapei judeţene a Cupei României, ediţia 2011-2012.
Sunt primele partide oficiale pentru formaţiile din Liga a V-a, campionatul în acest eşalon urmând să înceapă pe data de 11 septembrie.
Partidele importante ale acestei runde sunt cele de la Romanu, Tudor Vladimirescu şi Bărăganu, unde sunt angrenate echipele din Liga a V-a care au disputat în această primăvară turneul play off de promovare în Liga a IV-a, precum şi întâlnirile de la Dudeşti, Ianca şi Jirlău, unde combatante sunt formaţii cu tradiţie din eşalonul al cincilea.
Meciurile încep la ora 11.00, iar în caz de egalitate, după 90 de minute, pentru departajare, se vor disputa alte două reprize de prelungire. Dacă, totuşi, şi după aceea scorul va fi egal, câştigătoarea va fi desemnată în urma loviturilor de departajare de la 11 metri.
Faza a doua a competiţiei va avea loc pe data de 4 septembrie.
Pe 5 septembrie urmează să se stabilească ţintarul meciurilor din turul Ligii a V-a, prima etapă din acest eşalon fiind programată a se desfăşura pe 11 septembrie.
Programul meciurilor:
Romgal Romanu - Înfrăţirea Gemenele
Dacia Berteşti - Dunărea Tichileşti
Pandurii Tudor Vladimirescu - Stanriz Stăncuţa
Gloria Movila Miresii - Unirea Grădiştea
Tractorul Viziru - Şoimii Unirea
Voinţa Bărăganu - AS Bordei Verde
Viitorul Însurăţei - Tricolorul Lanurile
Comagrim Dudeşti - Spicul Zăvoaia
Viitorul Ianca - Spicul Râmnicelu
AS Jirlău - Voinţa Surdila Greci
Vulturul Horia - Voinţa Făurei Sat
Voinţa Plopu - Steaua Perişoru