* proba interviului va începe miercuri, 16 martie, la centrul de examen de la Casa Corpului Didactic * sunt patru candidați pe postul de director de la Școala Gimnazială “Al. I. Cuza” și câte doi candidați pentru posturile de la Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir”, Școala Gimnazială Cazasu și Palatul Copiilor Brăila
Cea de-a doua etapă din cadrul noii sesiuni a concursului de directori de școli începe miercuri, 16 martie. Este vorba despre proba interviului, care se va desfășura pe mai multe zile la centrul de examen de la Casa Corpului Didactic, conform unei planificări realizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila.
La interviu sunt așteptați să participe 43 candidați pentru 36 posturi, fiind vorba despre profesorii care au rămas în concurs după proba scrisă de luna trecută. Aceștia au putut opta pentru școlile la care vor să ocupe postul de director sau adjunct, iar spre deosebire de sesiunea precedentă există concurență la cinci unități de învățământ. Este vorba despre Școala Gimnazială “Al. I. Cuza”, unde sunt patru candidați pe postul de director adjunct, Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” și Școala Gimnazială Cazasu, unde sunt câte doi candidați pentru postul de director, Școala Gimnazială “I. L. Caragiale” - doi candidați pe postul de director adjunct și Palatul Copiilor Brăila - doi candidați pentru postul de director.
Potrivit metodologiei de examen, în cadrul probei de interviu se evaluează următoarele: “competențele de management strategic, operațional și comunicare, prin prezentarea unei strategii de dezvoltare a unității de învățământ pentru care candidează”, “abilitățile de rezolvare a unor situații-problemă, prin raportare la contextul și specificul unității de învățământ pentru care candidează”; “competențele digitale, pe baza utilizării calculatorului”. Legat de abilitățile de rezolvare a unor situații-problemă, pe site-ul Inspectoratului Școlar a fost publicată o listă cu 45 de teme la care candidații vor trebui să ofere soluții, teme legate de bugetul școlii, absenteismul școlar, abandonul școlar, violența în școli/bullying, proiecte cu fonduri europene, învățământul dual, oferta educațională a școlii, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice etc.
Din comisiile de evaluare a probei de interviu vor face parte un inspector școlar, doi reprezentanți ai unității de învățământ, un reprezentant al autorității locale și un specialist în resurse umane sau un cadru didactic din învățământul superior cu competențe în management.
13 posturi rămase vacante
Pentru această sesiune a concursului de directori au fost vacante 49 posturi, însă cum sunt candidați doar pentru 36 posturi, pentru cele 13 unități de învățământ rămase se vor numi directori prin detașare, odată ce examenul se va încheia.
Reamintim că proba scrisă a concursului s-a derulat pe 18 februarie la Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil”. La probă au participat 50 candidați însă doar 39 au reușit să obțină note peste 7, pragul minim pentru a promova. Per total, la această probă a concursului, Brăila are o promovabilitatea de 78%, fiind inclusă astfel în top 10 județe cu cele mai bune rezultate.