• la această competiţie s-au înscris 10 echipe • prima etapă va avea loc duminică, pe stadionul Ştefan Vrăbioru din Ianca
Duminică, pe stadionul Ştefan Vrăbioru din Ianca va avea loc prima etapă a turului Campionatului judeţean de fotbal rezervat juniorilor D, competiţie rezervată copiilor născuţi în anul 2005 şi mai mici. La această ediţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Fotbal Brăila participă cluburile Stars, Luceafărul cu trei echipe, Dacia Unirea cu două echipe, Sportul Chiscani, Victoria Traian, Viitorul Ianca şi Kinder.
Se joacă pe un teren cu lungimea de 70 metri şi lăţimea de 50 de metri fiecare echipă fiind formată din 8 jucători de câmp şi un portar.
“Eu mă bucur că în acest an s-au înscris mai multe echipe decât la ediţia precedentă. Şi, ca să le ofere condiţii foarte bune, preşedintele AJF Brăila, Laurenţiu Vărgatu, a insistat ca etapele de la această categorie de vârstă să se dispute pe terenuri bune, de aceea începem competiţia pe Ştefan Vrăbioru. Sper ca aceşti copii care joacă la juniorii D cât şi cei care vor evolua la juniorii C să fie viitorii fotbalişti ai echipelor de Liga a II-a şI a III-a din Brăila”, ne-a declarat Cristea Rusu, şeful compartimentului de copii şi juniori al AJF Brăila.
Programul primei etape:
Viitorul Ianca – Victoria Traian
Luceafărul 2 – Luceafărul 3
Dacia Unirea 2 – Luceafărul 1
Dacia Unirea 1 – Sportul Chiscani
Stars - Kinder