* formația brăileană va debuta în campionatul Diviziei A2 în deplasare, la FC Argeș * “Un duel disproporționat, mergem să facem, din punct de vedere tactic, ceea ce am pregătit la antrenamente”, spune antrenorul Nicușor Harabagiu
După zece ani de la promovarea unei echipe brăilene pe prima scenă a voleiului feminin românesc, o altă formație brăileană, susținută financiar de Consiliul Județean Brăila, pleacă pe drumul performanței, Sport Plus Brăila. Numai că noua echipă a Brăilei este una formată din junioare. Proiectului clubului brăilean de volei coordonat de Constantin Baciu i s-a alăturat și reputatul antrenor Nicușor Harabagiu, un antrenor valoros, care a trecut prin toate etapele junioratului și cu experiență la nivelul seniorilor. Acesta a pregătit echipa masculină Arcada Galați, care s-a bătut la titlu în ultimii ani.
În acest weekend, Sport Plus Brăila va lua startul în ediția de campionat 2021-2022, a Diviziei A2, cu o deplasare la FC Argeș. Înaintea primului meci oficial, Nicușor Harabagiu a făcut o scurtă radiografie a perioadei competiționale oficiale care va urma.
- Cum vedeți duelul cu FC Argeș?
- Vom întâlni o echipă de un alt nivel, are un buget mare, a adus jucătoare valoroase, o formație care se bate la promovare. Noi suntem în perioada de construcție, de omogenizare a unui lot care să facă față cu brio în acest eșalon.
- Care este componența lotului nostru?
- Marea majoritate a voleibalistelor sunt junioare de 14-15 ani, mai avem câteva jucătoare de la Dinamo dar și acestea au vârste de 17-18 ani. Avem într-adevăr două voleibaliste ceva mai experimentate, de la care avem așteptări să facă puncte pentru echipă în meciurile oficiale.
- Ați mai avut o astfel de experiență?
- Nu, până acum nu am antrenat o echipă așa de tânără care să participe într-un campionat de senioare. Dar m-am alăturat proiectului clubului Sport Plus Brăila și am stabilit și pașii de urmat. Proiectul nostru se întinde pe mai mulți ani. În acest campionat vrem să formăm un nucleu din voleibaliste brăilene, iar din sezonul următor să începem să aducem și jucătoare cu experiență. Vrem să creștem și să dezvoltăm jucătoarele din Brăila.
- Revenind la partida cu FC Argeș, la ce vă așteptați?
- Din punctul meu de vedere este un duel disproporționat. Mergem să facem, din punct de vedere tactic, ceea ce am pregătit la antrenamente. În felul acesta jucătoarele vor înțelege ce reprezintă acest eșalon voleibalistic.
- Sunt și echipe de nivelul nostru în grupă?
- Da, sunt 3-4 formații cu care ne vom lupta de la egal la egal și atunci voi cere și rezultate. Dar repet, nu numai pentru mine este o primă experiență cu un lot de junioare, ci și pentru voleibalistele noastre este un început de drum. Un drum etapizat, la finalul căruia vom încerca să readucem voleiul brăilean pe prima scenă a țării.